Un microbuz cu refugiaţi ucraineni, implicat într-un accident în județul Bihor

Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com
Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com

Un microbuz cu 11 refugiaţi din Ucraina s-a răsturnat în urma unui accident în județul Bihor. Două persoane au răni ușoare, fiind transportate la spital.

Accidentul rutier a avut loc marți seară, pe DN19 la ieşirea din localitatea Valea lui Mihai spre Curtuişeni.

În urma accidentului rutier, o femeie de 27 de ani și un bărbat de 32 de ani, ambii pasageri în autovehiculul de transport persoane, au suferit leziuni ușoare. Ei au fost transportați la spital, a precizat reprezentanta Poliţiei Bihor.

Microbuzul a vrut să depășească un autoturism. La revenirea pe banda sa de circulaţie a lovit maşina, a derapat şi s-a răsturnat.

În microbuz erau și cinci copii  refugiaţi care au fugit din calea războiului din Ucraina. Ei doreau să ajungă la unul dintre punctele de frontieră cu Ungaria pentru a ieşi din ţară.

Polițiștii rutieri fac cercetări pentru a se stabili exact împrejurările în care s-a produs accidentul rutier, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.