IPJ Sălaj a scos câinii de serviciu din cauza crizei polițiștilor

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Sălaj se confruntă cu o criză acută de personal, a anunțat inspectorul-șef Marius Mihăilă , la bilanțul instituției pe anul 2019.

Potrivit sursei citate, IPJ Sălaj se confruntă cu un deficit de personal, în condițiile în care doar în luna decembrie 2019 s-au pensionat 30 de cadre. Alte 16 cadre au deja dosarele de pensionare depuse, în timp ce 30 de cadre, bărbați și femei sunt în concediu de îngrijire a copilului, iar 20 de cadre femei sunt însărcinate, urmează să plece în concediu de creștere a copilului în anul 2020.

Citeste si: Contrabandist fara permis de conducere si in prag de coma alcoolica-prins de politisti

„Avem nişte câini foarte frumoşi, foarte bine pregătiţi şi este păcat să îi ţinem doar în padocuri. Iar folosirea lor face parte din această politică de creştere a siguranţei cetăţeanului şi prevenire a criminalităţii stradale”, a precizat Mihăilă.

Tot din cauza lipsei de personal, șeful poliției Sălaj Marius Mihăilă a decis, în luna ianuarie, că niciun agent nu are voie să lipsească de la muncă pentru a merge la studii. Polițiștii au crezut inițial că este o glumă, dar s-au lămurit că treaba este serioasă când rând pe rând, concediile pentru studii le-au fost respinse. Inspectorul-șef  spus subalternilor că nu le vrea răul, doar că nu are alte soluții.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.