Gripa aviară. Zeci de tone de carne de la fermele din Ungaria au ajuns în 26 de județe din România

Peste 17.000 de kilograme de carne și de organe de curcan din fermele din Ungaria aflate în zona de restricție din cauza gripei aviare au fost achiziționate de trei unități autorizate din Bihor și au fost distribuite în 26 de județe. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Prin notificarea Comisiei Europene, ANSVA a fost informată că, în perioada 04-11 ianuarie 2020, prin activitățile de comerț intracomunitar, trei unități autorizate din județul Bihor au achiziționat 17.065 de kg carne și organe de  curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 și 20 ianuarie.

Produsele achiziționate de beneficiarii din România erau însoțite de documentele necesare desfășurării activitaților de comerț intracomunitar.

Reprezentanții DSVSA Bihor, în urma verificărilor desfășurate în cele trei unități din județ, au constatat că produsele nu se mai regăsesc la nivelul depozitelor de destinație, fiind distribuite în 26 de județe. Este vorba de Bacău, Galați, Hunedoara, Dolj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Timiș, Gorj, Neamț, Arad, Harghita, Mureș, Sălaj,  Vaslui, București, Vrancea, Brăila, Covasna, Iași, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Argeș, Giurgiu, Ilfov și Bihor

„Ca urmare, s-a inițiat procedura de retragere de la comercializare a produselor achiziționate din Ungaria, prin notificarea autorităților sanitare veterinare din județele în care au fost distribuite produsele care fac obiectul notificării Comisiei Europene. Reprezentanții Directiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) județene din cele 26 de județe, au demarat verificări ale tuturor beneficiarilor produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantității de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător”, a transmis ANSVA, printr-un comunicat de presă.

Acțiunea de verificare și retragere a cărnii de curcan de la raft, aflate în lista de distribuție s-a finalizat.Cantitatea de carne reținută oficial și dirijată către neutralizare a fost de 38,45 de kg.

Serviciile sanitare veterinare din România, alături de celelalte instituții membre ale Centrelor Locale de Combatere a Bolilor (CLCB) județene instituie măsuri conform legislatiei naționale și europene.Aceleași măsuri se aplică în toate statele membre în care a fost diagnosticată gripa aviară.

Într-un raport științific privind gripa aviară aprobat la 22 martie 2018, EFSA a precizat faptul că nu au existat cazuri raportate de infecții la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) și A(H5N6).

Virusurile A(H5N8), A(H5N5) și A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.