Carambol cu victime încarcerate în județul Galați. Un pompier în timpul liber a salvat răniții

Carambol cu victime încarcerate în județul Galați
Carambol cu victime încarcerate în județul Galați

Un grav accident rutier cu victime s-a produs marți dimineață pe DJ 251, în apropiere de Galați. Două persoane au rămas încarcerate în urma impactului puternic dintre trei autovehicule. Un pompier, aflat în timpul liber, a scos victimele din autoturisme și le-a acordat primul ajutor, până la sosirea echipajelor medicale.

Accidentul s-a produs la ora 8.30, în localitatea Schela. În urma apelului la numărul unic de urgență, la fața locului s-au deplasat două echipaje medicale de la SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Județean. Două victime erau încarcerate și au fost salvate de un pompier din cadrul ISU Galați, aflat în timpul liber.

„La locul evenimentului, avusese loc un carambol în care au fost implicate trei mașini, în care se aflau 9 persoane: între acestea, două victime erau încarcerate. Din fericire, un pompier din cadrul ISU Galați, aflat in timpul liber, a fost de față la accident și a scos de urgență cele două persoane blocate în autoturisme. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale de la cele două echipaje medicale, care au ajuns între timp la accident și care le vor transporta la spital pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Galați.

Potrivit ISU, circulația este blocată în zonă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele în care s-a produs accidentul.

VIDEO Autocar cu 34 de pasageri, implicat într-un accident rutier

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.