Zeci de locuri de parcare vor fi date în folosință într-o zonă din Sectorul 5

Primăria Sectorului 5 anunță că atunci că în urma unor lucrări ample de reabilitare din zona Iacob Andrei vor fi date în folosință 100 de locuri de parcare locuitorilor din zonă.

În urma consultărilor cu locatarii, primarul Cristian Popescu Piedone a dispus ca Infrastructură S5, Salubrizare Sector 5 și AES să înceapă lucrările de reamenajare și modernizare a întregii zone Iacob Andrei.

S-a dispus, pe lângă construirea de locuri de parcare și toaletarea copacilor, plantarea de noi specii de arbori, iar gardurile și ghenele de gunoi să fie înlocuite, iar toate aleile iluminate.

Întrucât copiilor le-a fost pus deja la dispoziție un loc de joacă, proaspăt realizat, Primarul Sectorului 5 a decis să ofere și adulților, un spațiu de recreere.

„Am vorbit cu locatarii, le-am ascultat doleanțele, știu ce am de făcut! Am anunțat echipa și suntem pe cai! Pe 15 septembrie redăm lumina și-n zona aceasta parcă uitată de vremuri. Tot din inimă facem frumos și pe Iacob Andrei… și pentru acești oameni care așteaptă de atata vreme o schimbare. Oameni buni, vreau să facem imposibilul… posibil!”, a transmis primarul Cristian Popescu Piedone.

Din primăvară, mai multe zone din Sectorul 5 au intrat într-o amplă campanie de reamenajare. În ultimele luni au fost refăcute sau chiar construite de la zero, pe spații virane, mai multe parcuri. Printre aceste se numără parcuri precum Arbănași, Humulești sau Ferentari.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.