Un lup alerga lumea pe stradă în Braşov

Au fost scene de groază duminică pe drumul spre Poiana Brașov. Un lup a fost surprins alergând în urma unui biciclist care cobora spre Brașov în viteză.

Incidentul, care a avut loc în plină zi, a fost filmat de către pasagerii din mașina care se afla în urma biciclistului, notează brasov.net.

Potrivit celor care au asistat la acest eveniment, lupul de dimensiuni mari, a fost observat alergând pe șosea în spatele biciclistului. Pasagera unei mașini care se afla în trafic a reușit să surprindă momentul, în timp ce lupul părea că urmărește cu îndârjire biciclistul atât pe șosea cât şi pe marginea drumului.

Pericol iminent

Şoferul și pasagera din mașina care filma l-au avertizat pe biciclist cu privire la pericolul iminent, țipând la el şi claxonând, în speranţa că animalul se sperie. Cu tot zgomotul produs de maşină, animalul nu părea deloc speriat.

Când lupul s-a retras la câțiva metri în pădure biciclistul s-a oprit, asta chiar dacă animalul privea spre el foarte atent. „Aveţi grije că vine! Hai să-l luam noi pe că nu se poate aşa.”, se aude pe filmare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.