Regulile de circulație aspre din Grecia pe care toți românii care merg cu mașina în această țară trebuie să le știe

FOTO: SplitShire/Pixabay.com
FOTO: SplitShire/Pixabay.com

Codul rutier din Grecia este unul dintre cele mai dure din Europa. Polițiștii eleni pot lăsa șoferii fără permis, actele mașinii și plăcuțele de înmatriculate pentru o lungă listă de contravenții. Printre motive se află nepurtarea centurii de siguranță, vorbitul la telefon în timpul condusului, parcare în loc nepermis sau aruncarea de obiecte pe geam.

În codul rutier elen există numeroase contravenții care pot lăsa un șofer fără cele mai importante acte și fără plăcuțele de înmatriculare.

Astfel, potrivit Condițiilor de Călătorie în Grecia de pe pagina Ministerului Român al Afacerilor Externe, poliţia elenă aplică amenzi şi poate reţine permisul de conducere, actele autoturismului şi plăcuţele de înmatriculare pentru încălcări precum:

  • Folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autoturismului;
  • Circulaţia pe benzile destinate mijloacelor de transport în comun;
  • Depăşirea şi încălcarea liniei continue;
  • Neoprirea la semnalele agentului de circulaţie;
  • Nerespectarea semnalelor semaforului;
  • Oprirea pe autostradă în locuri neamenajate;
  • Condusul pe contrasens.
  • Deținerea de detectoare de radar, chiar dacă nu sunt în funcțiune
  • Parcarea pe locurile pentru persoane cu handicap
  • Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie”
  • Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti
  • Efectuarea de manevre periculoase
  • Aruncarea pe geam a unor obiecte care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident

Pe autostradă, limita maximă de viteză admisă este de 130 km/h, așa că trebuie să acordaţi atenţie indicatoarelor rutiere de limitare a vitezei.

Sunt prevăzute limitări de până la 80 km/h în funcţie de condiţiile de drum, trafic, meteo, lucrări pe carosabil. Depăşirea vitezei legale cu peste 20 km/h se pedepseşte cu amendă de 100 euro, iar cu peste 30 km/h cu amendă de 350 euro (în acest ultim caz se reţine şi permisul de conducere pentru 60 zile ).

Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcool de:

  • 0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;
  • 0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;
  • peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Șoferii din Grecia, fie ei localnici sau străini, trebuie să fie atenți la modul cum lasă mașina, ei fiind pasibili și în acest caz de ridicarea actelor și plăcuțelor, inclusiv pentru 2 luni dacă ocupă locuriloe rezervate persoanelor cu handicap.

Parcarea ilegală se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 40-150 euro, la care se adaugă reţinerea plăcuţelor de înmatriculare pentru o perioadă de 20 de zile, precum şi plata taxei de parcare pentru acest interval de timp.

Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu dizabilități sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

Câteva exemple de sancțiuni

Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv Bluetooth sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 20 de zile.

Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stânga sau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

Ce faci în caz de accident

În caz de accident de circulaţie, chiar şi de mică importanţă, constatarea poliţiei este obligatorie, spune MAE.

Completaţi, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, conducătorul auto poate fi reţinut şi prezentat tribunalului, care va stabili partea sa de responsabilitate. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din Grecia, care figurează pe Cartea verde. Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.