Majorarae salariilor, în aer! Ciucă vine cu precizări de ULTIMĂ oră

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că își dorește ca salariul minim să crească, însă până nu va exista o analiză pe buget nu vrea să mai facă nicio referire la cuantumul cu cât va crește.

CITEŞTE ŞI: Pensiile românilor, în aer: Întâi trebuie să tranşăm energia şi pensiile speciale!

„Calculele nu sunt tocmai aliniate cu realitatea, pentru că atunci când vorbim despre creșterea salariului minim este vorba despre o limită de la care un angajator își poate plăti angajatul. (…) Revenind la cifre, sigur că ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am discutat şi despre salarii şi despre pensii. Reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să îi sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi efectele pe care le produce inflaţia, doar că până nu vom avea o analiză, pe buget, pe cifre concret, nu doresc să fac nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte salariul minim”, a spus Ciucă.

Întrebat dacă s-a renunţat la majorarea salariului minim la 3.000 de lei, premierul Ciucă a precizat: „Valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.