Mai mulți jandarmi în Capitală până pe 2 ianuarie

Jandarmeria Capitalei

Jandarmeria Capitalei va suplimenta dispozitivele de patrulare în zonele de organizare a unor evenimente şi în pieţe, gări, autogări, târguri sau în apropierea marilor centre comerciale, până pe 2 ianuarie 2019. 

Totodată, în data de 31 decembrie, începând cu orele 19,00, jandarmii bucureşteni vor fi prezenţi în dispozitiv pentru buna desfăşurare a celor două spectacole organizate în Piaţa Constituţiei şi Parcul Titan, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Bucureşti.

De asemenea, vor fi desfăşurate acţiuni specifice în proximitatea cluburilor, restaurantelor, sălilor de jocuri, cu scopul de a descuraja orice încercare de tulburare a ordinii publice. Conform sursei citate, jandarmii bucureşteni vor monitoriza modul în care este respectată legislaţia referitoare la regimul materialelor pirotehnice.

„Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an”, a mai anunțat Jandarmeria Română.

Cetăţenii sunt sfătuiţi ca în această perioadă să apeleze la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul de urgenţă 112, dacă sunt martorii unor fapte antisociale. De asemenea, li se recomandă să fie atenţi la bunurile personale şi să nu folosească materiale pirotehnice (artificii sau petarde) pentru a nu provoca accidente nedorite.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.