Halep anunţă oficial încheierea colaborării cu antrenorul Mouratoglu şi îi aduce acuzaţii

De la declanșarea scandalului de dopaj al Simonei Halep, antrenorul Patrick Mouratoglou a avut numai reacții întârziate, atât în privința susținerii, cât și a asumării răspunderii.

CITEŞTE ŞI: Sibiu. Bătrână de 83 de ani, tâlhărită de doi minori pentru 10 lei

Abia pe 3 noiembrie, într-un video publicat pe Instagram, instructorul francez spunea că românca a fost depistată pozitiv din cauza lui.

„Într-adevăr, noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, deoarece e vorba despre echipa mea și despre mine”, declara Patrick Mouratoglou într-un material video postat pe Instagram.

Acum, Simona Halep și-a luat inima în dinți și a spus ceea ce gândește despre fostul ei antrenor: „Am încetat să mai lucrez cu Academia (n.r. Academia Patrick Mouratoglou) de ceva timp. Mereu am avut încredere, iar acum încrederea mea este zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou”, a spus Simona Halep, pentru Euronews.

Ce îi reproşează

De asemenea, Simona Halep i-a reproșat public lui Patrick Mouratoglou că nu a ieșit mai devreme să-și asume faptul că e vinovat pentru faptul că sportiva a ajuns să fie depistată pozitiv. „Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme (…) Mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez”, a declarat Simona Halep pentru Euronews.

Simona Halep se consideră nevinovată și a atacat suspendarea de patru ani dictată în primă instanță și la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Audierile la tribunalul elvețian sunt fost programate în perioada 7-9 februarie 2024.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.