Gorghiu respinge proiectul privind dezincriminarea deţinerii de canabis până la 3 grame: Problema traficului şi consumului de droguri a devenit o problemă de securitate naţională!

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame.

CITEŞTE ŞI: Scandalul finanțării lui Nicușor Dan se adâncește: USR refuză să facă public contractul de panotaj negociat direct de un apropiat al Moscovei

„Cel mai consumat drog din România de tineri este canabisul. De asemenea, cel mai consumat drog la nivel european şi este un drog de risc este canabisul. De la consumul de canabis care azi de e de trei grame, mâine poţi să spui – păi de ce trei şi nu 15? De ce 15 şi nu 100? De ce 100 de grame şi nu un kg de canabis? Şi uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase”, a explicat ea.

„Suntem una dintre ţările care a ridicat tema consumului de droguri la nivel de CSAT şi să ştiţi că a avut efect discuţia aceasta la cel mai înalt nivel, pentru că problema traficului şi consumului de droguri a devenit o problemă de securitate naţională. Cel mai consumat drog din România de tineri este canabisul. De asemenea, cel mai consumat drog la nivel european şi este un drog de risc este canabisul. De la consumul de canabis care azi de e de trei grame, mâine poţi să spui – păi de ce trei şi nu 15? De ce 15 şi nu 100? De ce 100 de grame şi nu un kg de canabis? Şi uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase”, a declarat Alina Gorghiu, întrebată despre proiectul unor deputaţi neafiliaţi care prevede dezincriminarea posesiei de canabis propriu, în limita a trei grame, miercuri la Europa FM.

Aceasta a mai spus că „e important să înţelegem că cine consumă astăzi canabis, mâine poate consuma un alt drog de risc sau de mare risc”.

Fără rezultate scontate

„Statele care au agreat să legalizeze consumul şi deţinerea într-un anumit gramaj, puţine dar care au ajuns la concluzia şi ele că nu există o măsură ideală. Deci nu există. N-au avut rezultate scontate. Au ajuns la concluzia că există această tentaţie şi tendinţă absolut firească pentru un infractor ca traficantul să pozeze în consumator. Şi am văzut o grămadă de cazuri de acest gen. Deci nu voi fi niciodată de acord, nici cât sunt aici, nici în Parlament, mă voi opune unei asemenea măsuri. Am văzut că sunt oameni care şi protestează. Oameni buni, noi trebuie să avem înainte multe alte lucruri ca să putem să ne gândim la altceva”, a conchis Gorghiu.

Proiectul de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi neafiliaţi, membri ai REPER care prevede dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, şi de înlocuire a sancţiunilor penale cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei a fost respins de către Senat, pe 18 septembrie 2023, decizională pe iniţiativa legislativă fiind Camera Deputaţilor. Pe 12 decembrie, proiectul a primit raport de respingere de la comisiile pentru sănătate, juridică şi apărare ale Camerei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.