Focar cu tulpina indiană, descoperit în Braşov!

coronavirus-sursa-OM
coronavirus-sursa-OM

Tulpina indiană a ajuns şi în România!

Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, de către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP – CNSCBT) că, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMM „Cantacuzino”), investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, jud. Brașov.

Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.

INSP a fost informat în această dimineață asupra faptului că un laborator de analize din orașul Sf. Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună.

Anchetă epidemiologică

La data recoltării, 26.04.2021, cazul era simptomatic (tuse), cu formă clinică ușoară. Persoana s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere.

CITEŞTE ŞI: O nouă tulpină a virusului COVID-19,cu mutația E484K, care potrivit unor studii ar reduce eficiența vaccinului, descoperită în România

Conform INSP, varianta menționată diferă de cea identificată inițial de PHE England care ar fi generat situația epidemiologică actuală din India.

DSP Brașov a demarat de urgență o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, și a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod (fiind vorba despre forme clinice ușoare).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.