CSM are un nou preşedinte. Cine este judecătoarea Simona Camelia Marcu, aleasă vineri în funcție

Judecătoarea Simona Camelia Marcu a fost aleasă vineri preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce procurorul Codruţ Olaru este noul vicepreşedinte al instituţiei. Preşedintele Klaus Iohannis, care a participat la şedinţa plenului CSM, a susţinut că se poate discuta despre arhitectura statului, dar nu despre independenţa justiţiei.

Şeful statului a subliniat că dacă se va discuta despre modificarea Constituţiei şi despre arhitectura statului ar trebui introdus chiar în legea fundamentală principiul integrităţii, pentru că persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în fruntea statului. La şedinţă a luat parte şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a spus că, deşi aflat în concediu, nu şi-a luat concediu şi de la CSM, iar alegerile conducerii acestei instituţii sunt importante.

Portretul noului preşdinte al CSM

Preşedinte al CSM a fost aleasă vineri Simona Camelia Marcu, ea primind votul favorabil a 11 dintre membrii Consiliului, opt votând împotrivă. Mandatul ei va fi de un an. Simona Camelia Marcu, în vârstă de 51 de ani, este membru al CSM din partea Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.

Potrivit CV-ului său, Simona Marcu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1988 şi a fost jurisconsult, judecător la Judecătoria Sector 1 şi la Tribunalul Bucureşti, preşedinte de secţie, vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti, judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

În proiectul prezentat la depunerea candidaturii pentru alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Simona Marcu a pledat pentru „echilibrul sistemului judiciar”, arătând că „CSM trebuie să-şi asume pe deplin rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei şi să se implice în stabilirea şi aplicarea unor politici judiciare constante şi coerente”.

De asemenea, ea a pledat pentru indemnizaţiile şi pensiile judecătorilor, arătând că „aceste elemente nu constituie şi nu trebuie tratate ca privilegii ale acestei categorii profesionale, ci ca o condiţie obligatorie pentru asigurarea independenţei justiţiei”.

Fostul şef al DIICOT, vicepreşedinte

Codruţ Olaru a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), primind votul favorabil a 10 dintre membrii Consiliului, nouă votând „împotrivă”. Mandatul nou conduceri a CSM este de un an.

„Vă asigur că voi milita constant pentru apărarea independenţei sistemului judiciar. Nu putem, eu şi doamna preşedinte aleasă deja, să realizăm ceea ce ne-am propus fără sprijinul dumneavoastră. De aceea vă adresez rugămintea unei colaborări. Cred în ideea că succesul, atunci când va fi, va fi al Consiliului în integralitatea sa”, a spus procurorul Codruţ Olaru în prezentarea candidaturii sale.

Codruţ Olaru a fost, din mai 2013 până în 2016, adjunct al procurorului general al României, iar anterior, din 11 ianuarie 2007, a fost procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Potrivit decretului 752 din 2014 semnat de Traian Băsescu şi contrasemnat de Victor Ponta, la data de 1 decembrie 2014, colonelului în rezervă Olaru Vasile Codruţ i s-a acordat gradul de general de brigadă cu o stea.

În 17 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare în activitate a generalului de brigadă Codruţ Olaru, surse judiciare declarând la acel moment că Olaru ar dori să activeze ca procuror militar.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.