Alertă la Galați: localnicii au sunat la 112 să anunțe că au văzut șacali

sursa: ISU Tulcea, Ahivă

Locatarii dintr-un cartier de la marginea orașului Galați au sunat la 112 și au anunțat că au văzut șacali. Jandarmii au început căutările în zonă.

Miercuri noapte, în jurul orei 22:00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Galați a fost solicitat să se deplaseze în cartierul Dimitrie Cantemir unde prin apel unic 112 a fost semnalată prezența unor șacali. Localnicii spun că, cel mai probabil, animale s-au aciuat în păduricea din vecinătate, aflată la marginea orașului.

„Ajunși la fața locului, jandarmii nu au observat animalele sălbatice în zona locuibilă, motiv pentru care au efectuat căutări timp de o oră în zona împădurită și canalele de irigație din apropiere, folosind semnalele acustice și luminoase, pentru îndepărtarea animalelor sălbatice. Recomandăm persoanelor care observă animale sălbatice să nu se apropie de acestea și să apeleze numărul unic de urgență 112”, a anunțat Jandarmeria Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.