S-a aflat cine a trimis sute de mesaje de amenințare unei fete din județul Galați

Polițiștii gălățeni au identificat persoanele care au trimis sute de mesaje de amenințare cu moartea unei fete de 13 ani. După o anchetă care a durat două săptămâni, polițiștii au stabilit că sms-urile au fost trimise de un coleg de școală al fetei și de prietenul său, elev la un liceu din orașul Galați.

Cei doi minori au fost audiați și acum sunt cercetați pentru amenințare. Agresorii au 13 ani și 15 ani, iar pentru descoperirea lor au fost făcute numeroase percheziții informatice, interceptări și audieri.

Fata de 13 ani, din comuna Schela, județul Galați, a primit peste 700 de mesaje de ameninţare cu moartea sau cu violul. Mesajele au fost trimise prin intermediul unei aplicații care anonimizează expeditorul.

Familia fetei a povestit că mesajele  de amenințare au început de Crăciun şi sunt trimise prin intermediul unei aplicaţii tellonym, în care expeditorul rămâne anonim.

„Știu că ești singură în casă, jur că vin după tine (…) Dacă vine poliția, jur că te omor, jur pe copiii mei că te omor.”, scrie într-unul din multele mesaje primite de fată.

„Am aflat de la fiica mea că nepoţica de 13 ani primeşte nişte mesaje de pe o aplicaţie, mesaje de ameninţare cu violul, cu moartea. Sunt peste 700 şi ceva de mesaje. Am început şi eu să fac investigaţii. Mi-am dat seama că este cineva dintre vecini, pentru că ştia tot ce se întâmplă şi în afara casei, dar şi în casă, în dormitorul fetelor. Am ajuns cu bănuielile la un vecin”, a declarat bunicul fetei, Nicolae Milea.

CITESTE SI : O minoră amenințată cu moartea prin SMS: a primit 700 de mesaje

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.