VIDEO Cozmin Gușă, la Cetățeanul: Dacian Cioloș – agent francez. Avertismentul lui Adrian Severin

Dacian Cioloș, propunerea USR PLUS pentru funcția de premier, ar fi agent francez. Avertismentul a venit din partea lui Adrian Severin, care, în 2009, l-a informat pe președintele de la acea vreme, Traian Băsescu. Cu toate acestea, România l-a nominalizat pe Cioloș la funcția de comisar european pentru Agricultură.

Dezvăluirea a fost făcută, în direct la Cetățeanul, de către analistul politic Cozmin Gușă.

Analistul spune că Adrian Severin a fost informat despre legăturile lui Dacian Cioloș cu serviciile secrete franceze încă din 2009 chiar de către președintele Comisiei Europene de la acea vreme, Jose Manuel Barroso.

CITEȘTE ȘI Adevăruri scandaloase – Nicușor Dan, și primar și judecător!

Băsescu, avertizat de Severin: Cioloș e agent francez

La rândul său, Severin l-a informat pe președintele Traian Băsescu. Cu toate acestea, Dacian Cioloș a fost susținut în continuare de România pentru postul de comisar european.

„Îl cunosc bine pe Dacian Cioloș, l-am și ajutat vreo trei luni de zile, pentru că nu știa mecanismele… Din decembrie 2015, până prin martie 2016 mă întâlneam cu el săptămânal și l-am ajutat. Până când am văzut că nu are tricou cu România. Am văzut că galbenul la el era alb. Atunci, mi-am dat seama că tricolorul lui era al Franței, nu al nostru, și nu l-am mai sprijinit. Președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso l-a bănuit că este agent al serviciilor secrete franceze, în 2009 când a  fost comisar european pentru agricultură. Barroso a avut atunci o discuție cu un important politician român. Acel politician român l-a avertizat pe președintele Băsescu. În 2009, se punea problema comisarului european din partea României. Acel important politician român a fost sunat de Barroso, care i-a spus că nu are o problemă să dea portofoliul României, dar are o problemă că în felul ăsta Franța va avea doi comisari. La momentul respectiv, acel politician, care se cunoștea cu Băsescu de multă vreme, l-a sunat și i-a spus că avem o problemă. I-a spus: Băi, Traiane! Trebuie să stați de vorbă rapid, pentru că ăștia îl consideră pe Cioloș agent francez și au problemă  cu asta. Mi-au transmis mie, oficial, iau eu îți transmit ție. Răspunsul a venit sub forma acceptului, că e bun și Dacian Cioloș, adică tainul către francezi a fost dat în acel moment. Politicianul care a fost informat de Barroso că Cioloș ar putea fi agent al serviciilor franceze și care l-a informat pe Băsescu despre asta era la acel moment cel mai influent politician român de la Bruxelles și poate în top 3 în Parlamentul European. Se numește Adrian Severin”, a dezvăluit Cozmin Gușă.

Pentru cine se fac cărțile la Palatul Victoria

Cozmin Gușă a analizat și jocurile partidelor pentru a accede la guvernare. Analistul crede că miza noilor așezări de putere este poziționarea pentru scaunul de prezidențiabil.

„M-am gândit apoi la aceste negocieri subterane împotmolite în lupta LuCOVID-ului pentru puterea personală și a REZERVIȘTILOR, și-am realizat, cunoscând câteceva în plus din frământările interne ale partidelor că, o altă miză reală a viitoarelor așezări de putere, este poziționarea pentru scaunul de prezidențiabil în următoarea etapă.

La PNL, LuCOVID și-ai săi fac eforturi pentru ca Rareș Bogdan să aibă puține de spus în structura noului guvern, chiar cu riscul de a pierde sprijinul organizațiilor nemulțumite din Ardeal, care nu sunt interesate de poziția de șef al CDep. Miza aici este nu doar supraviețuirea politică a lui LuCOVID , ci și viitoarea nominalizarea pentru prezidențiale a lui Orban, care cu imaginea praf și fără funcție nu va mai avea cum să se bată cu Rareș Bogdan, aflat în grațiile multor șefi de organizații și mereu aflat în lumina reflectoarelor.

La USR-PLUS, Barna se luptă și el pentru CDep. tot cu scopul de a-și asigura o viitoare candidatură, dar scopul lui Dacian Cioloș și a celor care-l susțin este diferit, și menit să-i asigure acestuia o poziție înaltă și de prestigiu în viitorul Guvern, numai bună ca trambulină în 2024. Din acest punct de vedere, LuCOVID are azi un aliat în Cioloș, ce nu dorește poziționări bune nici pentru Barna, și mai ales pentru Rareș Bogdan”, a comentat Cozmin Gușă.

În ceea ce privește PSD, Gușă crede că Vasile Dîncu este cel mai bun candidat pentru funcția de premier. Rămâne incertă propunerea AUR pentru Palatul Victoria.

„La PSD raționamentul este mai simplu, e limpede că Vasile Dîncu este azi singura opțiune serioasă și cu greutate ce poate emite pretenții de prezidențiabil atunci când, din 2021, și alți candidați se vor așeza la start. Dacă-i analizați lui Vasile  felul și frecvența comunicării publice, veți fi de acord cu mine.

Desigur, mai rămâne în suspans (dar nu pentru mult timp!) o candidatură din  partea AUR-ului, care pentru ca să conteze alături de ceilalți pomeniți în titlu, ar trebui să aibă ceva din alura academicianului I.A. Pop”, a mai spus analistul.

CITEȘTE ȘI Adevăruri scandaloase – Primarul Nicușor Dan, falsuri în instanțele judecătorești

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.