Tun imobiliar la Pantelimon. Cum a cumpărat Primăria o groapă de gunoi la preț de Dorobanți

Pantelimon
Primarul Marian Ivan explicând cum a umflat de 30 de ori prețul unui teren neproductiv, cumpărat din banii contribuabililor

Jaf de proporții din bani publici la Pantelimon, lângă București. Primăria condusă de Marian Ivan a plătit bani grei pentru un teren sterp, printr-o suveică imobiliară, din care face parte primarul din Pantelimon, primarul din Dobroiești și „șoferul” edilului Ivan. Ca să aibă șanse la un nou mandat de primar, Marian Ivan a trecut, recent, la PNL, unde a fost primit cu brațele deschise.

Capitalismul sălbatic al anilor 90 se poartă încă la Pantelimon, orășelul de la marginea Capitalei, în care sărăcia este atotprezentă. Pe vremuri îi zicea hoție, acum îi spune liberalism de Ilfov. Asta până va apărea, sperăm, un procuror DNA să le spună: „Pașol na turbinca, prăduitorilor!”

Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Printr-o suveică imobiliară, un teren sterp de 4 hectare, fără nicio valoare, a ajuns de la Primăria Pantelimon tot la Primăria Pantelimon. Prin acest circuit, terenul infestat cu dejecții animaliere a ajuns să fie cumpărat pe banii contribuabililor la un preț de 30 euro/m.p., supraevaluat de 30 de ori.

N.B. Cetățeanul.net s-a adresat oficial, în mai multe rânduri, Primăriei Pantelimon, pentru a discuta despre „tunul” imobiliar. Primarul PNL (fost PSD, fost PNL, fost PDL, fost etc…) a refuzat să răspundă întrebărilor noastre. Cetățeanul.net va sesiza procurorii cu privire la această afacere.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Tupeu pe bani publici. Răspunsul dat de Negoiță, când a fost întrebat de deplasarea din China cu iubita

Primarul din Dobroiești, pus în posesie cu o „groapă de gunoi”

Terenul cu care a fost pus în posesie primarul din Dobroiești este o groapă de gunoi

Totul a început în 2014, atunci când primarul din Dobroiești, Valentin Condu, a fost pus în posesie, de către colegul său de partid, primarul PSD al orașului Pantelimon, Marian Ivan, cu un teren de 39.000 metri pătrați. La prima vedere, se părea că Ivan l-a tras în piept pe colegul Condu, pentru că terenul respectiv, situat în extravilanul Pantelimonului, era infestat cu dejecții animaliere provenite de la o fermă din vecinătate. Mai mult, locul fusese transformat de către localnici într-o adevărată groapă de gunoi.

Potrivit specialiștilor imobiliari, terenul valorează între 1 și 1.5 euro/mp și este foarte greu de tranzacționat din cauza munților de gunoaie care îl acoperă.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Ce vedete au căzut la pace cu „dottore” Negoiță în dosarul Plagiatul. Prigoană l-a făcut „prost”

Prima mutare: Apropiatul primarului Ivan cumpără de la Condu

Asta nu l-a deranjat pe primarul din Dobroiești, pentru că imediat ce a fost pus în posesie a vândut terenul. Cumpărători au fost soții Alexandru și Daniela Dan (10.000 mp) și soții Cosmin și Violeta Predica (29.000 mp). Prețul a fost unul nejustificat pentru un teren sterp, pe care nu se putea face nimic: 5 euro/mp.

Pantelimon
Primarul din Dobroiești a vândut terenul către șoferul primarului din Pantelimon

Mai ales că cei care au cumpărat terenul sunt cunoscuți drept apropiați ai primarului de Pantelimon, Marian Ivan.

Alexandru Dan, spun localnicii, ar fi fost chiar și șoferul lui Ivan, iar soția acestuia este funcționară tot în Primăria Pantelimon. Mai mult, cei doi ar fi chiar finii primarului Ivan, după cum ne-au dezvăluit surse din primărie. Marian Ivan nu a vrut să comenteze relația cu aceștia.

De partea cealaltă, Violeta Predică este șefa serviciului Urbanism din Primăria Brănești, aflată la o azvârlitură de băț de Pantelimon, iar soțul Cosmin Predică lucrează la firma de casă a Primăriei Pantelimon, căreia i-au fost încredințate numeroase contracte pe bani publici.

În aceste condiții, iarăși cei neavizați ar putea să-și pună întrebarea: cum să plătești atâția bani pe o groapă de gunoi? De altfel, atunci când a completat declarația de avere pe anul 2014, primarul din Dobroiești Valentin Condu nu a trecut terenul retrocedat nici la agricol, nici la forestier, nici la intravilan, ci la „alte categorii”.  

Potrivit specialiștilor imobiliari, terenul valorează între 1 și 1.5 euro/mp și este foarte greu de tranzacționat din cauza munților de gunoaie care îl acoperă. 

CITEȘTE ȘI: Cum a luat cu japca Piața Reșița firma soției șefului de la Antidrog

A doua mutare: Finu’ vinde lui nașu’ Ivan 

Răspunsul a venit 4 ani ani mai târziu, timp în care proprietarii au stat liniștiți, așteptând să dea marea lovitură. În acest timp, funcționara Primăriei Brănești, Violeta Predică, nu a trecut terenul în declarația de avere în niciunul dintre cei 4 ani cât l-a avut în proprietate. A trecut, în schimb, tranzacția cu Primăria Pantelimon, în urma căreia s-a îmbogățit.

Pantelimon
Consiliul Local Pantelimon s-a întrunit de urgență pentru a da tunul imobiliar

În decembrie 2018, primarul din Pantelimon Marian Ivan a convocat „de îndată” Consiliul Local Pantelimon, pentru a aproba cumpărarea terenul cu dejecții de la marginea orașului. Primarul Ivan a justificat achiziția prin necesitatea amenajării unei zone de agrement pentru locuitorii Pantelimonului. În mijlocul gunoaielor!

Potrivit legii, ședințele de îndată se convoacă doar în situații excepționale, ceea ce evident nu se justifica în acest caz.

Astfel, conform Codului AdministrativÎn caz de forță majoră și/sau de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, ai orașului sau ai municipiului ori în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea acestuia pentru ședința extraordinară, prin excepție de la prevederile alin. (3) lit. b), se face de îndată.

Pantelimon
Finul Dan Alexandru a vândut terenul nașului Marian Ivan

Așadar, Consiliul Local Pantelimon s-a întrunit în ședință „de îndată” și a votat pe bandă rulantă hotărârile pentru cumpărarea terenului de 4 hectare de la soții Dan și Predica.

Prețul a fost unul nesimțit: 30 de euro pe metrul pătrat. Așadar, terenul a fost supraevaluat de circa 30 de ori.

Pentru cei 29.000 mp, soții Predica au primit 795.500 euro, adică 27.5 euro/mp. Soții Dan au vândut, după „numeroase discuții și argumente prezentate atât de comisie cât și de vânzător”, adică după negocieri „dure”, 283.000 euro (28.3 euro/mp). La acești bani, Primăria Pantelimon a plătit către stat și TVA.

În urma acestui tun, ne întrebăm care era urgența pentru care primarul Ivan a convocat de urgență Consiliul Local?

Tunul imobiliar, pentru „creșterea calității vieții” 

Tranzacția s-a făcut la propunerea primarului Marian Ivan, care a semnat expunerea de motive, raportul de evaluare (nesimțită) și avizele de specialitate.

Ca să justifice tunul imobiliar, în raportul privind aprobarea raportului de evaluare au fost trecute de-a valma avantajeje închipuite de care ar beneficia orășelul în urma achiziționării terenului cu dejecții.

Trecându-le în revistă, ai crede că terenul se află într-o zonă centrală și nu într-un smârc de la marginea orășelului prăfuit și sărac din Bărăgan: sistematizarea zonei, ridicarea nivelului urbanistic al localității, creșterea calității vieții, dezvoltarea economică a localității, sprijinirea sportului și multe alte inepții care au trecut prin cap funcționarilor Primăriei Pantelimon pentru a justifica evaluarea umflată.

Groapa de gunoi crește nivelul de trai în Pantelimon

„Realizarea unei zone de agrement va contribui la dezvoltarea socială și economică a orașului. Utilitatea publică dobândită în urma achiziționării terenului va aduce următoarele avantaje: ecologizarea zonei și amenajarea de noi spații de joacă și relaxare pentru locuitorii orașului; sistematizarea zonei; amenajarea de piste pentru bicicliști și piste de alergare; ridicarea nivelului urbanistic al localității; dezvoltarea economică a localității; sprijinirea sportului în localitate, dezvoltarea armonioasă, fizică și mentală, a copiilor și tinerilor din localitate; creșterea calității vieții prin ridicarea gradului de confort urban și îmbunătățirea factorilor de mediu, scrie negru pe alb în raportul primăriei, care nu ar fi de plâns, ar fi de tot râsul.

Am solicitat în mod insistent, în repetate rânduri, un punct de vedere Primăriei Pantelimon și personal edilului Marian Ivan, dar până la ora publicării articolului nu am primit niciun răspuns 

Cine a „cumpărat” PNL: Cameleonul Marian Ivan 

Pantelimon
Primarul de Pantelimon, Marian Ivan, a fost cununat de cuplul Firea-Pandele Sursa foto: Libertatea

Un veritabil cameleon politic, primarul Marian Ivan s-a plimbat de la un partid la altul, după cum i-au dictat interesele. Evident, interesele orașului, după cum mărturisește Ivan.

Recent, el a trecut de la PSD, din partea căruia a candidat în 2016, la PNL, la care renunțase, în 2012, în favoarea PSD. Asta după ce, în 2008, candidase din partea PDL.

Prin ultima mișcare făcută, Ivan a mușcat mâna nașului său, primarul PSD de la Voluntari, Florentin Pandele.

„Am luat decizia să mă alătur echipei PNL, singura care, în acest moment, îmi poate oferi stabilitatea, forța și siguranța că fiecare proiect pe care l-am început va fi terminat. Probabil, unii dintre dumneavoastră veți judeca această decizie, însă am rugămintea să încercați să nu judecați deciziile omului Marian Ivan, ci pe ale primarului Marian Ivan. Privind din aceasta perspectivă, am convingerea că veți înțelege mai bine de ce, uneori, pentru a progresa este nevoie să schimbi drumul pe care mergi”, a scris pe Facebook Marian Ivan.

În 2014, atunci când a bătut palma cu PSD, Ivan a avut cam același discurs: ”Eu am promis că voi rezolva problemele locuitorilor din Pantelimon în formula asta, dincolo de intersele politice sau personale. Iar Guvernul de acum m-a ajutat pentru ca proiectele depuse să aibă continuitate, fără să țină seama că nu fac parte din echipa social-democraților. Pentru ca orașul să se dezvolte am ales să fac acest pas. Precizez că decizia de a pleca din PNL a fost comună și a fost luată la o ședință convocată de consilieri. Unii dintre ei se aflau și în 2004, împreună cu mine, în PSD. Așadar, nu sunt trădător, de fapt m-am întors acasă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.