Dealul Filaret, una dintre cele mai pitorești zone ale Sectorului 5, dezvăluie povești ale locurilor de altă dată. Strada Cuțitul de Argint, cu biserica ce poartă același lume, are o istorie interesantă.
Pe la 1796, zona Bucureştilor cuprinsă între Podul Beilicului şi Podul Craiovei era acoperită de vii, iar ulițele urmau granițele proprietăților, supărător de drepte.
O abatere de la acest fenomen l-a constituit strada Cuţitul de Argint, trasată ulterior după configuraţia aproape semicirculară a Parcului Carol I în acea zonă.
Hărţile vechi arată că această stradă s-a format din unirea mai multor drumeaguri prin podgorii. Pe unul din acestea, Drumul Filaret, astăzi aleea pe care se află Fântâna Cantacuzino, la 1796, s-a ridicat biserica Biserica Cuțitul de Argint. Conform istoricilor, sfântul lăcaș ar fi fost ridicat de soţii Pavel şi Stanca Udrea. Un pomelnic de piatră, dispărut între timp, îi menţiona, alături de aceşti primi ctitori, pe arhiereii Grigorie şi Dositei şi pe un Grigorie monahul.
Mahalaua Filaret, formată în jurul Bisericii „Cuțitul de Argint”
Zona s-a dezvoltat abia la începutul secolului 19. Până atunci, împrejur nu exista nicio casă, singurele clădiri apropiate fiind o casă cu două caturi şi o alta cu cramă, fântâna lăsată în grija mitropolitului Filaret de către Mavrogheni şi adăpostul paznicilor de la Bariera Bărbătescu, potrivit Zf.ro. Apoi, în jurul bisericii s-a format Mahalaua Filaret, în documentele şi pe hărţile de la jumătatea secolului al XIX-lea lăcașul figurând cu această denumire.
Inițial, biserica avea forma unei case, învelită cu şindrilă și tavan de scânduri. Paraclisul era făcut din scânduri, fără sculpturi, având doar patru icoane.
În 1845, când preot paroh era Ioan Voiculescu, bisericii i s-au adăugat două turle de inspiraţie rusească. O reparaţie generală a suferit în 1880, când a fost înălţată şi alungită după modelul Bisericii Curtea Veche, tot atunci amenajându-se şi o grădină.
Biserica a fost reconstruită de Regele Carol I, în anul 1906, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie, având ca model biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, zidită de voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt.
De unde vine „Cuțitul de Argint”
Originea denumirii „Cuțitul de Argint” are mai multe variante. Unii istorici spun că Biserica „Cuțitul de Argint” ar fi luat numele unei prăvălii care ar fi existat prin apropiere, „La cuțitul de argint”.
Alții vorbesc de un schit vechi, unde era citită o rugăciune pentru sănătate, iar la sfârșitul ei, credincioșii erau atinși cu copia – un cuțitaș metalic în formă de suliță, cu vârf triunghiular și cu mâner scurt, terminat în cruce, amintind de sulița cu care unul dintre soldați l-a împuns pe Mântuitorul răstignit. Se prea poate ca oamenii mulțumiți de vindecare să fi dus mai departe vestea că acolo se afla biserica unde te atingea cu acel cuțit de argint.
Cetățeanul TV
