VIDEO Un autocar cu 46 de persoane la bord a luat foc în mers pe DN1

sursa foto: prahovaeconomica.eu

Un autocar cu 46 de pasageri la bord a luat foc în trafic, în stațiunea Azuga. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, toți călătorii reușind să se autoevacueze. În autocarul care se îndrepta spre Arad se aflau doi minori, unul de 9 şi celălalt de 12 ani, dar şi o femeie însărcinată în 7 luni.

”Circulaţia este întreruptă pe DN1 Ploieşti – Braşov, la kilometrul 135, în staţiunea Azuga, judeţul Prahova, din cauza unui autocar la nivelul căruia a izbucnit un incendiu (defecţiuni tehnice). În autocar se aflau 46 de pasageri, însă niciunul nu a fost rănit. Se acţionează pentru scoaterea autovehicului în afara părţii carosabile”, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Reprezenții ISU spun că incendiul a plecat de la compartimentul motor și s-a extins la aproximativ 80% din suprafață.

Traficul în zonă este blocată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.