Damen va rămâne la Galați. Anunțul companiei

Santierul Naval Damen, sursa: DAMEN
Santierul Naval Damen, sursa: DAMEN

Damen va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați, a anunțat compania, precizând că a încetat contractul de asociere cu statul român legat de șantierul din Mangalia.

„Damen Holding B.V. (Damen) a luat act de difuzarea extinsă în presă și interesul public cu privire la situația Șantierului Mangalia. Având în vedere lipsa de claritate a mai multor narative, compania noastră ar dori să prezinte următoarele precizări. Damen va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați. Nu există îndoială că Legea 187/2023 este aplicabilă și Damen este lipsit de controlul operațional și managerial, prin încălcarea totală a acordului inițial de către statul român, de unde și dreptul Damen de a înceta contractul de asociere. Acest lucru a fost recunoscut chiar și în documente oficiale ale Ministerului Economiei din România. Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023.

Damen așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate. Soluția nu este să se formeze comitete și comisii. Ceea ce este, în orice caz, prea puțin și prea târziu. Mai mult, Damen Holding nu a fost contactat de nicio autoritate și nu are discuții în prezent cu nicio comisie”, a informat vineri compania.

Pe 4 august, Damen anunța că a fost anulată asocierea dintre Damen Holding BV și statul român privind Șantierul Mangalia.

Damen asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, peste 400 de proiecte au fost finalizate în România și au fost construite peste 30 de nave de apărare și securitate pentru 14 forțe navale și gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru țări NATO și UE.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.