Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se opune închiderii școlilor din București până la atingerea pragului de șase persoane infectate la mia de locuitori. „Până la pragul legal stabilit de 6/1.000, în calitate de Ministru al Educației, nu voi fi de acord cu închiderea școlilor”, a postat ministrul, pe Facebook.
„Nu văd de ce s-ar pune în discuție luni, 15 martie, închiderea tuturor școlilor din București, atâta vreme cât suntem, și sperăm cu toții să rămânem, departe de pragul de 6/1000 în București. Până la pragul legal stabilit de 6/1.000, în calitate de Ministru al Educației, nu voi fi de acord cu închiderea școlilor. În același timp, îndemn încă o dată la prudență, la respectarea tuturor regulilor și la susținerea campaniei de vaccinare, pentru a face tot posibilul astfel încât să nu se atingă pragul de 6/1.000 – rată de infectare”, a scris ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe Facebook.
Cetățeanul TV