Cum a ajuns Timișoara centrul vindecărilor de COVID-19 din România. Ce schemă de tratament folosesc medicii

Spitalul Victor Babeş din Timişoara a ajuns Centrul vindecărilor din România, având rata cea mai mare de vindecări din ţară. La Bucureşti s-au vindecat 11 pacienţi, 3 la Craiova, 2 la Constanţa şi 1 la Iaşi.

Medicul Virgil Musta spune că la Timişoara s-a stabilit de la nivel central pentru o altă schemă de tratament pentru a se studia mai multe variante la nivelul întregii ţări. El spune ca pacienţii primesc două antivirale care de obicei aduc rezultate pozitive în câteva zile.

„Noi folosim o altă schemă de tratament decât restul țării, dar și conjunctură a fost favorabilă, pentru că pacienții pe care i-am tratat au fost pacienți tineri, fără comorbidități, fără boli asociate, la care teoria spune că evoluția bolii este bună. Schemă pe care o dăm noi este formată din o tabletă cu 2 antivirale, care la 3-4 zile după administrare dau teste negative. Așteptăm două teste negative, după care îi externăm”, a explicat medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, pentru opiniatimisoarei.ro.

Tratamentul minune pentru coronavirus, prescris de Streinu Cercel la „Matei Balș”

Potrivit medicului Virgil Musta, sunt mai multe scheme testate, care au fost stabilite împreună cu profesorul Streinu-Cercel.

„Sunt scheme care sunt studiate la ora actuală în lume. Nicio firmă de medicamente nu are finalizat, la ora actuală, un studiu care să spună această este eficientă unu. Sunt doar încercări, rezultate parțiale, și ne-am ales unul din aceste studii. Ne-am ales acest medicament, îl avem și putem să îl folosim, pe baza faptului că în literatură există studii pe acest medicament și sunt rezultate parțiale favorabile și pe gândirea noastră medicală, care ne-a spus că s-ar putea să avem aceste rezultate favorabile”, a precizat medicul Virgil Musta, potrivit Mediafax.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here