Benzinăria din Beiuș, care a creat isteria creșterii prețului carburanților, a fost amendată cu 35.000 de lei

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Benzinăria din Beiuș, care a vândut benzină și motorină la prețul de 11 lei litrul, a fost amendată cu 35.000 de lei, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Stația de la Beiuș, devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.), prin nivelul extrem de ridicat și de nejustificat al prețului practicat, a fost amendată cu 35.000 lei, de asemenea fiind propusă și semnată și în acest caz decizia de încetare a practicilor comerciale incorecte. Mai exact, de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de ANPC, pe lângă sancțiunea aplicată, implică și revenirea la prețul anterior”, a spus Dan Cărbunaru.

În urma verificărilor s-a constatat că stocuri preexistente au fost comercializate la prețuri mai mari, potrivit digi24.ro.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat peste 70 de stații de carburnat din țară, fiind aplicate amenzi în sumă totală de 370.000 de le. Cea mai mare sancțiune, de 100.000 de lei, a fost aplicată la sediul central al unui furnizor care are pe teritoriul României 215 stații de carburant. De asemenea, a fost semnat și propus ordinul președintelui ANPC de încetare a practicilor concurențiale incorecte pentru acest furnizor.

„Există încă 4 decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alți operatori economici din Cluj și din Galați. Așa cum vă spuneam,.ordinul acesta de încetare a practicilor comerciale incorecte implicând revenirea la condițiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul respectiv, considerând, inspectorii ANPC, că nu există temei pentru majorarea de preț practicată de operatori economici în ultimele două zile”, a mai spus Cărbunaru.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.