Arafat: La acest moment nu se discută de închiderea unor activităţi sau de lockdown

sursa: Raed Arafat, Facebook

În acest moment, în România, nu se discută de închiderea unor activităţi sau de lockdown, însă vor fi luate măsuri suplimentare din cauza creşterii numărului infectărilor cu COVID, a anunțat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

„Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar vorba de măsuri care să fie luate suplimentar din cauza creşterii numărului cazurilor, asta este posibil. Noi tot timpul am zis că este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale care să fie intensificate, iar controalele să fie intensificate pentru că trebuie să controlăm această creştere. (…) Nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgenţă sau nimeni nu a spus – sau cel puţin nu am auzit eu – că va fi instituită o stare de urgenţă. Trebuie să fie totuşi instituite unele măsuri pentru că unele prefecturi au început să le instituie, unde cifra este mai mare, incidenţa e mai mare, să instituie nişte reguli judeţene, locale, în anumite localităţi şi ne putem aştepta să crească astfel de măsuri. (…) La acest moment nu se discută de închidere sau de lockdown, cum ziceţi, în acest moment nu”, a declarat presei dr. Raed Arafat, potrivit Agerpres.

Şeful DSU a făcut din nou apel la respectarea regulilor de distanţare şi cele de igienă. De asemenea, Arafat a subliniat că toamna apar virozele şi gripele şi de aceea este foarte important ca populaţia să poarte mască şi să respecte normele de igienă personală.

„Purtarea măştii previne şi gripa sezonieră şi riscul de infectare, aşa că revenim la purtarea măştii şi igienă, care sunt mai importante”, a declarat Raed Arafat.

Organizarea alegerilor, printre cauzele creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus. O recunoaște ministrul Sănătății

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.