Victor Ponta îl vrea premier interimar pe Mircea Duşa, ministrul Apărării

Mircea DușaPremierul demisionar Victor Ponta a anunțat miercuri, la Palatul Parlamentului, că îl va propune prim-ministru interimar pe Mircea Dușa, ministrul Apărării.

„La ora 16,00 o să avem o ultimă ședință de Guvern, să le mulțumesc colegilor și să adoptăm ultimele acte care erau în lucru, după care în această seară îi transmit președintelui Iohannis și demisia mea și propunerea ca domnul Mircea Dușa să fie prim-ministru interimar”, a spus Ponta.

El a adăugat că este important ca Guvernul să funcționeze în zilele următoare, pentru că sunt multe lucruri care nu pot să aștepte după toate procedurile politice și parlamentare. „Când îi trimit președintelui demisia îi trimit și o propunere, pentru căa repet, până ce se îndeplinesc procedurile privind desemnarea unui noi Guvern, votarea acestuia, să știu că e cineva care se ocupă 24 de ore din 24 ca toate lucrurile să fie în regulă”, a precizat Ponta.

El a adăugat că marți seara a vorbit cu oamenii care l-au susținut. „Aseară nu (am vorbit cu Iohannis – n.red.). Am vorbit cu dl. Oprea, am vorbit cu dl. Dragnea, am vorbit cu dl. Daniel Constantin – normal, oamenii care m-au susținut și le-am spus că asta cred că este decizia corectă, pentru că într-o stare de tulburare, de incertitudine, de frământări riscăm să stricăm tot ce am făcut bun până acum și chiar e păcat”, a punctat Ponta, adăugând că nu va merge la Cotroceni.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.