Ucrainean omorât de un conațional la bordul unei nave în Portul Brăila. Polițiștii au instituit filtre

Ucraineanul este căutat de polițiști FOTO : IPJ Brăila

O crimă s-a produs în noaptea de joi spre vineri la bordul unei nave din portul Brăila. Un ucrainean și-a omorât un conațional și apoi a dispărut. Criminalul a fost dat în urmărire.

Crima a avut loc în jurul orei 04.00 și a fost anunțat prin serviciul 112. La bordul unei nave sub pavilion internațional, acostată în Portul Brăila, a avut loc un conflict între doi cetățeni ucraineni. În timpul conflictului, unul dintre bărbați a fost lovit în zona capului și a murit. Suspectul a părăsit imediat nava.

El a fost identificat de polițiști care-l caută pentru a-l duce la audieri. De asemenea, au fost instituite filtre și în județele limitrofe. În activitățile de căutare este angrenat și un câine de urmă.

Poliția cere ajutorul populației și anunță că pe suspect îl cheamă Yaroslav Puyko.

„Semnalmente PUYKO YAROSLAV: 172 cm înălțime, îmbrăcat cu o geacă verde închis, blugi albaștri, capul acoperit, având o borsetă asupra sa. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.”, a transmis IPJ Brăila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.