Traian Băsescu, împotriva pensiilor speciale. “Strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei”

moţiune de cenzură

Senatorul Traian Băsescu, fost primar general, s-a pronunţat marţi împotriva oricărei pensii speciale și a precizat că nu crede că va fi susţinută iniţiativa legislativă depusă la Camera Deputaţilor prin care se propune acordarea unei indemnizaţii aleşilor locali.

„Personal, nu cred că va fi susţinut. Nu ştiu proiectul, sincer. Dacă aţi observat, noi am dat foarte multă libertate parlamentarilor noştri în acţiune, dar nu ştiu ca parlamentarii noştri să fi semnat”, a declarat Traian Băsescu, la Palatul Parlamentului.

El a explicat că pensiile speciale nu sunt rezultate din contribuţia la sistemul de asigurări sociale. „În general, suntem împotriva pensiilor speciale, care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuţie. Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, a susţinut Traian Băsescu.

Mai mulţi parlamentari de la PSD, PNL, PMP şi UDMR au depus o iniţiativă legislativă la Camera Deputaţilor prin care propun acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.