sâmbătă, iulie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTÂRGU MUREȘ:  A 25-a ediție a Zilelor Târgumureșene

TÂRGU MUREȘ:  A 25-a ediție a Zilelor Târgumureșene

-

Acestea vor avea loc în perioada 23-26 iunie și vor fi precedate în 22 iunie de inaugurarea grupului statuar al Școlii Ardelene, amplasat în Piața Victoriei.

Sunt reprezentați coriferii iluminismului Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ion Budai Deleanu, străjuiți de două coloane care întruchipează o arcadă frântă.

Prima parte a programului dedicat Școlii Ardelene va cuprinde o expoziție de carte veche românească, în colaborare cu Biblioteca Județeană, precum și o manifestare științifică organizată împreună cu Institutul de cercetări Socio-umane ”Gh. Șincai” al Academiei Române.

La festivitatea propriu-zisă de inaugurare a grupului statuar Școala Ardeleană vor fi invitați de marcă, din mai multe județe transilvănene, din zona academică, artistică și religioasă.

Artiști din toate generațiile

Primarul Soós Zoltán a subliniat că această ediție, jubiliară, a Zilelor Târgmureșene își propune să scoată în evidență valorile locale și să ofere tg. mureșenilor și turiștilor oportunități variate de destindere.

”Prima zi este dedicată mai ales artiștilor locali, fie vorbim de muzică, manufactură, meșteșuguri, sport sau sănătate ori producători, în locații precum strada Enescu, Pța Trandafirilor, zona centrală, zona ”Weekend”, str. Bolyai, curtea Clubului Sportiv și Parcul municipal. Desigur vom avea și momentul de onorare a personalităților orașului, care va fi dedicat în acest an artiștilor și artizanilor locali. Vom avea mai multe expoziții, va fi așa-numitul ”Enescu chill zone” și nu în ultimul rând, vom avea un târg de adopții canine’.

Ca de obicei, vor fi prezenți pe scenă artiști iubiți de toate generațiile, a mai anunțat primarul Soos Zoltan.

„O să avem și câteva nume sonore în programul muzical Zdob și Zdub, the Motans sau Peterfi Bori Love Band deci toate generațiile cred că o să-și găsească așteptările. Doresc ca aceste valori locale să fie promovate și evidențiate, pentru ca Tg. Mureșul să revină pe calea, să zicem, vieții normale de dinainte de pandemie. Desigur, într-un program așa de bogat, cred că toți târgumureșenii vor găsi ceva pe măsura așteptărilor, programe destinate tinerilor, familiștilor sau pentru generațiile mai în vârstă”, a mai precizat primarul.

Primăria roagă târgumureșenii să nu lase gunoaie pe spațiul verde din oraș, mai ales în curtea interioară a Cetății Medievale, și își cere scuze anticipat pentru perturbările din trafic cauzate de închiderea unor străzi, la finele săptămânii viitoare, potrivit RADIO TG.MUREȘ.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Curtea de Apel dă din nou lovitura: Tender scapă definitiv de condamnare şI de plata prejudiciului

0
Curtea de apel București a anulat, printr-o decizie din 23 iulie, condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit minutei de...