Românii pot renunţa la mască doar după ce se vaccinează 10 milioane de persoane! Anunţul premierului

Florin Cîțu s-a vaccinat anti-Covid, sursa: Guvernul României

Premierul României, Florin Cîțu, susține că relaxările pe care guvernul le pregătește pentru întâi iunie nu înseamnă că toate restricțiile o să fie ridicate.

El le cere românilor în continuare să se vaccineze, aceasta fiind singura modalitate de a trece mai repede prin pandemie. Cîţu a mai spus că vom renunţa la mască după ce se vaccinează 10 milioane de români.

„În toată starea de urgență era greu de văzut acest scenariu despre cum o să revenim la normalitate. Întâi iunie nu înseamnă că revenim de tot la normalitate, dar înseamnă un pas normal, dacă avem 35% din populația vaccinată, deci depinde de noi…

Fiecare minister o să vină cu propuneri și vor coopera între ele. A fost o ședință pe care o aștept de un an de zile și ne dă soeranță. Începem să ne gândim la revenirea la normalitate.

Prima faza a revenirii la normalitate începe la 1 iunie. Depinde doar de noi”, a declarat Florin Cîțu, premierul României.

Contre cu preşedintele

Florin Cîțu a fost contrat, joi, de președintele Klaus Iohannis, după ce premierul a anunțat că de la 1 iunie ar putea începe marea relaxare în România. Iohannis a declarat, joi, că 1 iunie nu va fi data relaxării totale, menţionând că este optimist că în cursul verii se va ajunge la acest obiectiv. Însă, premierul a revenit peste declarațiile președintelui și a făcut o pace rabinică: amândoi au dreptate.

CITEŞTE ŞI: Astăzi se discută ridicarea restricţiilor! Când revine România la normal

„Are dreptate președintele, am dreptate și eu. E un plan de măsuri care arată cum vom reveni la normalitate. Nu vom reveni la 1 iunie la 100%, asta e clar. Dar, vom arăta un prim pas, ce vom face când avem o rată de vaccinare de 35% și apoi putem să discutăm și despre pașii următori. Revenirea la normalitate nu se poate face fără vaccinare. „, a spus Florin Cîțu după prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021, în contextul pandemiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.