luni, iunie 17, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPrimarul Nicușor Dan, tras la răspundere în Consiliul General pentru că-și plătește...

Primarul Nicușor Dan, tras la răspundere în Consiliul General pentru că-și plătește amenzile din bani publici

-

Consilierii generali îl iau la rost pe primarul Capitalei pentru năravul de a-și plăti amenzile primite pe persoană fizică din fondurile primăriei, adică din banii bucureștenilor.

În 20 mai 2024, consilierul general liberal Andrei Badiu l-a interpelat pe Nicușor Dan, cerându-i explicații în legătură cu amenzile pe care le primește pe persoană fizică, potrivit informațiilor obținute de Gândul.

Nicușor Dan a vorbit despre „ambiguități” și despre faptul că a și câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), numai că realitatea este cu totul alta, iar avocatul Radu Dinulescu i-a explicat edilului, în exclusivitate pentru Gândul, că s-a prezentat și se prezintă în fața opiniei publice cu temele nefăcute.

Bucureștenii plătesc amenzile primite de primarul Nicușor Dan

Nicușor Dan a fost acuzat că cheltuie banii publici pe procese și case de avocatură, dar și că își plătește, tot din bugetul orașului, amenzile primite „pe persoană fizică”. Un exemplu sugestiv în acest sens este amenda de 6.000 de lei pe care primarul general al Capitalei a primit-o de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), pentru că a refuzat să emită o autorizație de construire.

Amenda a declanșat un întreg lanț de acțiuni în urma cărora Nicușor Dan și Agenția Națională de Integritate sunt în conflict deschis de mai multă vreme, iar dosarul se află, încă, pe masa judecătorilor.

Reprezentanții ISC au specificat că Nicușor Dan a fost cel amendat, nu Municipiul București.

Numai că Nicușor Dan a plătit această amendă din bugetul local, în loc să o plătească pe „persoană fizică”, așa cum ar fi fost normal.

În consecință, Asociația pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale a solicitat ANI efectuarea unei cercetări privind starea de conflict de interese.
Raportul de evaluare al ANI a stabilit că Nicușor Dan a încălcat „regimul juridic al incompatibilității și al conflictelor de interese”.

Nicușor Dan: „Amenzile, cele mai multe dintre ele, sunt într-o ambiguitate”

Liberalul Andrei Badiu, în ședința extraordinară a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), l-a întrebat pe Nicușor Dan despre amenzile pe care le-a primit, pe persoană fizică, de la Inspectoratul de Stat în Construcții.

„O să vă adresez câteva întrebări referitoare la plata amenzilor pe care dumneavoastră le primiți de la Inspectoratul de Stat în Construcții, în principal, și modul în care aceste sume sunt plătite din bugetul Municipiului București. (…) O a doua întrebare ar fi legată de plata onorariilor avocaților în litigiile în care intervine Municipiul București, alături de dumneavoastră, unde se pierd pe bandă rulantă, instanța admițând lipsa calității procesuale active a Municipiului București (…)”, a arătat consilierul general liberal.

„Amenzile nu sunt pe numele Municipiului București, sunt pe numele dumneavoastră, pe CNP-ul dumneavoastră, și am vrea să ne dați câteva lămuriri pe acest subiect”, a mai solicitat Andrei Badiu.

Nicușor Dan a răspuns că este vorba despre o „ambiguitate”.

„Da, amenzile, cele mai multe dintre ele, sunt într-o ambiguitate. Este și numele meu acolo, este și numele instituției acolo. Și practica majoritară este că sunt pe numele instituției. Inclusiv în acel raport pe care ANI mi l-a făcut, și pe care l-am câștigat în primă instanță la Curtea de Apel, este un dosar în care ANI a spus că este o amendă pe persoană fizică și în mod clar s-a stabilit că e pe instituție”, a spus primarul general al Capitalei.

În ceea ce privește litigiile, Nicușor Dan a mai spus că apărările și le face singuri, iar avocații se ocupă de „apărările instituției”.

Avocat Radu Dinulescu: „Nicușor Dan dispune subordonaților să achite amenda din bugetul local”

Avocatul Radu Dinulescu l-a acuzat pe Nicușor Dan că prezintă doar informațiile care i-ar susține o așa-zisă argumentație.

„Pentru ca situația să fie înțeleasă cât mai bine, este necesară o cronologie a faptelor în această speță. În data de 21.02.2022, a fost întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, de către Inspectoratul de Stat în Construcții, prin care Dan Nicușor Daniel, în calitate de persoană fizică, se face răspunzător de neemiterea unei autorizații de construire în termenul legal și este sancționat cu amenda contravențională în valoare de 6.000 de lei.

Acest proces-verbal a fost contestat în instanța de judecată de către Nicușor Dan, făcând obiectul dosarului nr. 5466/302/2022.

După pronunțarea sentinței definitive, Nicușor Dan dispune subordonaților din PMB să achite amenda din bugetul local al Municipiului București, conform acestui ordin de plată.

La sesizarea Asociației pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale, prin care solicită să verifice dacă nu cumva primarul general Nicușor Dan se află într-un veritabil conflict de interese, ANI efectuează un control la Primăria Municipiului București și întocmește Raportul de evaluare cu nr. 7242/G/II/15.02.2023, prin care s-a constatat «regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, de către Dan Nicușor Daniel, primar general al Municipiului București»”, a precizat avocatul Radu Dinulescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Două românce minore, luate cu forţa de statul suedez: Disperați, părinții cer ajutorul autorităților

0
Caz scandalos în Suedia. Două fete ale unei familii de români, stabilită în Suedia, au fost preluate în mod abuziv de stat. Disperați, părinții cer ajutorul autorităților române. CITEŞTE ŞI: Saloanele de tatuaje nu mai au voie să primească minori Cazul...