Mărturii şocante ale colegilor elevului care a sărit cu cuţitul la profesoară

Profesoara de limba japoneză de la Colegiul „Ion Creangă” din București ar fi fost înjunghiată de elevul de 16 ani după ce a anunțat un test surpriză, a declarat pentru Digi24 unul dintre colegii agresorului prezent în sala de clasă în momentul incidentului.

CITEŞTE ŞI: Două autocare cu elevi, blocate din cauza ninsorii și viscolului

„Urma să primim un test neanunțat, elevul s-a supărat și a scos din ghiozdan briceagul, cuțit de bucătărie ce era, și i l-a pus la gât profesoarei.

Doamna s-a speriat, s-a dat într-o parte și a tăiat-o”, a spus pentru Digi24 unul dintre elevii care au asistat la incident.

Potrivit acestuia, băiatul care a înjunghiat-o pe profesoară fusese transferat în acest an la Colegiul „Ion Creangă”.

Reacția a ministrului Educației

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, condamnă incidentul, spunând că este un semnal de alarmă ce „se adaugă celorlalte situații care au atras atenția asupra importanței pe care trebuie să o acordăm siguranței în mediul școlar”.

„Condamn cu fermitate orice act de agresiune din școală, fie ea fizică sau verbală, îndreptat asupra membrilor comunității școlare!

Avem nevoie ca școala să fie un loc în care atât copiii, cât și profesorii să se simtă în siguranță.

Am convingerea că inițiativele instituționale – regulamente, proceduri, activități în comun cu parteneri instituționali – trebuie să fie dublate de o atitudine responsabilă a tuturor celor implicați în educație și de un parteneriat real școală-familie. Doar în acest fel, incidente zguduitoare, asemeni celui de astăzi, vor putea fi prevenite”, a scris pe Facebook Ligia Deca.

Profesoara a ajuns la spital

Profesoara a fost tăiată la gât, a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost dusă la Spitalul Universitar din Capitală. Ea este în stare stabilă, este conştientă și cooperantă, potrivit unor surse medicale citate de News.ro. Ea a fost consultată de o echipă multidisciplinară şi nu necesită internare. Cadrul didactic a suferit o plagă superficială care a fost cusută.
Conform aceloraşi surse, având în vedere zona în care a fost înjunghiată, viaţa i-a fost pusă în pericol.

Poliția Capitalei a anunțat că în jurul orei 12.40 polițiștii de la Secția 14 au fost sesizați prin 112 că o femeie, cadru didactic la o unitate de învățământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un „obiect tăietor-înțepător”, în timp ce se afla la ora de curs.

Surse judiciare declarau pentru HotNews.ro că incidentul a avut loc la Colegiul Național „Ion Creangă” din București, unde un elev în vârstă de 16 ani, din clasa a X-a, a înjunghiat-o pe profesoară cu un cuțit în gât, aparent fără motiv, la începutul orei de japoneză. Băiatul, care nu ar mai fi creat până acum probleme, nu a putut da o explicație pentru gestul său, spunând că „așa a simțit”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.