Zona Bucureștilor de la sud de Dâmbovița era cunoscută în secolele XIII – XIV ca Mahalaua Calicilor, iar o hartă din veacul al XVIII-lea arată că se împărțise în mai multe „suburbii”, printre care Antim.
„În teritoriul calicesc se formează către 1550-1560 mahalaua Postăvari, pe malul sudic al Dâmboviței. După 1600, îi va urma mai spre vest mahalaua Târnovului, numită și Arhimandritului, care s-a dezvoltat în jurul Bisericii Sfinții Apostoli.
Citește și Sectorul 5. Clopotnița de la Antim, „chilia” Rugului Aprins
După 1700, aceasta a luat numele de mahalaua Dudeștilor, deoarece boierii Dudești aveau aici întinse domenii, dăruite de Brâncoveanu. La începutul secolului al XIX-lea, mahalaua Dudești se va numi Sfinții Apostoli, după hramul bisericii din cartier, și se va extinde și spre sud, cuprinzând Podul Calicilor.
După 1700, la vest de mahalaua Dudești, în jurul Bisericii Paharnicului Merișanu se va forma mahalaua Antimului, numită astfel după mitropolitul Antim Ivireanul, care a refăcut din piatră vechea biserică de lemn a Merișenilor”, aflăm din cartea „Bucureștii mahalalelor” a istoricul Adrian Majuru.
Două cruci
Nicolae Vătămanu în volumul„ Istorie Bucureșteană”, scrie: „Dincolo, peste Dâmbovicioara spre sud-vest, nu a existat nici un monument istoric important înainte de edificarea mănăstirii Antim, la începutul secolului al XVIII-lea. Cele două cruci, a Doamnei Mircioaiei și a lui Alexandru Vodă, erau asemeni celor întâlnite pe câmp, pe la răspântii. Cu alte cuvinte, am vrea să arătăm că dincolo de Dâmbovicioara marginea de oraș era un teren viran, locuit de sărăcime, de calici.”
„Când Ostrovul era «lipit» de malul stâng al Dâmboviței, în cuprinsul lui se afla o veche mănăstire, care dispăruse înainte de domnia lui Matei Basarab, precum și o biserică a Sfântului Nicolae din Prund, clădită în 1862, poate pe locul alteia, mai vechi, din secolul al XVI-lea sau anterioară”, mai ne spune Nicolae Vătămanu.
În imagine este Mahalaua Antim, fotografiată la 1856 de Ludwig Angerer.
Vederea obținută de Ludwig Angerer, probabil de la Cazarma Veche din dealul Spirii, surprinde cartierul din jurul mănăstirii Antim, fost loc al Mitropoliei, cum indica crucea de piatră din stânga, înălțată din porunca lui Neofit I pe locul fostului puț al Calicilor de pe Ulița Antim, hotarul dintre mănăstirea Mihai Vodă si domeniile mitropolitane.
În plan îndepartat, mănăstirea Antim se dezvăluie cu înfațișarea avută în urma restaurării din 1795.
De altfel, peste un an, în 1857, vor începe lucrările de restaurare sub direcția arhitectului Schlatter, care va adauga pridvorului un rozon neogotic.
Cetatea Mitropoliei umple tot spațiul superior din dreapta mănăstirii Antim, remarcându-se clopotnița, reclădită din temelii în 1942, și turla paraclisului construit de Nicolae Mavrocordat.
Mănăstirea Antim era un punct de reper nu doar pe harta fostului cartier dispărut, ci a Bucureștiului.
Din păcate din mahalaua Antim, poate una dintre cele mai frumoase ale Capitalei, au rămas doar câteva imobile și mănăstirea.
Cetățeanul TV
