Departamentul de stat al SUA trage de urechi Coaliția din cauza SIIJ: Anchetează doar cazuri motivate politic!

Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, care pare să vizeze doar cazuri motivate politic, continuă să funcţioneze, menţionează un raport al Departamentului de Stat al SUA referitor la climatul investiţional din România.

”Parchetul special instituit de guvernul anterior pentru a ancheta şi condamna judecători şi procurori, care pare să vizeze doar cazuri motivate politic, continuă încă să funcţioneze”, se arată în raport.

Eșecul cadrului legislativ

De asemenea, documentul consemnează că raportul de activitate al DNA pe 2020 indică faptul că eşecul de a corecta cadrul legislativ prin includerea deciziilor Curţii Constituţionale a avut impact negativ asupra eficienţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Raportul Departamentului de Stat menţionează şi că lupta anticorupţie a suferit un regres în perioada 2017 – 2019, din cauza unei campanii concertate din perioada guvernului anterior destinată slăbirii eforturilor anticorupţie, a cadrului legislativ penal şi juridic şi a independenţei justiţiei. Actualul guvern a început să recupereze, dar acest efort va necesita timp pentru a avea efecte depline.

CITEȘTE ȘI: Stelian Ion a luat decizia privind SIIJ! UDMR o să sară în aer

De asemenea, actualul Guvern a reluat eforturile pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor de Justiţie, menţionează raportul.

România recunoaşte proprietatea şi drepturile contractuale, dar procedurile juridice în acest sens pot fi îndelungate, cosisitoare şi dificile. Companiile străine care desfăşoară activităţi de comerţ sau investiţii în România îşi expimă adesea îngrijorarea cu privire la lipsa de experienţă a instanţelor în probleme comerciale.

Nu există tribunale comerciale specializate

Nu există tribunale comerciale specializate, dar există instanţe civile. Judecătorii au în general o experienţă limitată în funcţionarea unei economii de piaţă, drepturile de proprietate intelectuală sau aplicarea legislaţiei comerciale româneşti sau a celei referitoare la concurenţă.

„Inconsecvenţa şi lipsa de predictibilitate în jurisprudenţa instanţelor sau în interpretarea legilor rămân o preocupare majoră pentru investitorii străini şi locali şi pentru societate în ansamblu”, consideră Departamentul de stat, care face referire la apelurile îndelungate faţă de deciziile instanţelor, precum şi eşecul în implementarea acestor decizii.

Și Comisia Europeană ne-a criticat

În urmă cu doar câteva zile, Comisia Europeană critică România în ultimul Raport privind statul de drept, după decizia Curții Constituționale din 8 iunie, prin care a confirmat legalitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în contradicție cu ce stabilise Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Raportul Comisiei mai pune în discuție necesitatea amendamentelor la Codul penal, dar și starea presei și procesele împotriva jurnaliștilor de investigație.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.