Completurile de 5 judecători sunt trase la sorți azi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) urmează să tragă la sorţi membrii pentru completurile de 5 judecători pentru anul 2019, începând cu ora 10.00

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) urmează să tragă la sorţi membrii pentru completurile de 5 judecători pentru anul 2019, începând cu ora 10.00 

Secţia pentru judecători a CSM a recomandat, la începutul lunii decembrie anul trecut, mărirea numărului acestor completuri de la patru la șase (trei în materie penală şi trei în materie civilă). Secţia Curții Supreme a Magistraturii a explicat procedura pe care Instanţa supremă trebuie să o urmeze în privinţa tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători.

În decembrie, se recomanda înfiinţarea unui număr optim de 6 completuri de 5 judecători, respectiv 3 completuri în materie penală şi 3 în materie civilă.

Completurile de 5 judecători sunt trase la sorți, cu bile

Tragerea la sorţi se realizează cu ajutorul unor bile cu numele tuturor judecătorilor, introduse în urne separate corespunzătoare completurilor în materie penală şi civilă. Rezultatele tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de judecătorul care a participat la procedură.

După efectuarea tragerii la sorţi, toate dosarele aflate în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de competenţa completurilor de 5 judecători se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înfiinţate de 5 judecători. Preşedintele fiecărui complet ia măsurile urgente în vederea judecării cauzei, inclusiv sub aspectul stabilirii termenului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.