Curtea Supremă desemnează vineri, prin tragere la sorţi, judecătorii din completurile de cinci, după decizia CCR

completul de cinci judecători

Liviu Dragnea nu poate decât să jubileze. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează, vineri, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale.

„La data de 9 noiembrie 2018, orele 10,00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sala Secţiilor Unite, vor avea loc, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completelor de cinci judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”, informează joi ÎCCJ.

Este vorba de patru completuri de 5 judecători, două în materie penală şi două în materie civilă.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, o sesizare a premierului Viorica Dăncilă şi a decis că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

Liviu Dragnea a criticat de nenumărate ori că este judecat de un complet de magistraţi a cărui compunere a fost stabilită la începutul acestui an deşi, între timp, legea s-a schimbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

*