Băieţel de 7 ani, agresat de un câine pe o stradă din Cluj

Foto: Ciine rau. Sursa Foto: IPN.md
Foto: Ciine rau. Sursa Foto: IPN.md

Un băieţel de 7 ani a ajuns la spital cu răni grave după ce a vrut să mângâie un câine comunitar dintr-un cartier din comuna Floreşti. Incidentul a avut loc în spatele unui bloc din localitate.

Băiatul ieşise din bloc şi se ducea către un loc de joacă, dar a observat pe spaţiul verde câinele care stătea la umbră. Copilul a vrut să îl mângâie dar animalul s-a speriat şi a sărit pe el, l-a muşcat de piept şi l-a zgâriat pe spate. Băiatul a reuşit să scape şi a fugit în casă unde a povestit incidentul părinţilor,  care au sunat la 112 . Ambulanţa l-a transportat pe copil la Spitalul de Pediatrie unde rănile i-au fost îngrijite. Băieţelul va rămâne sub supraveghere câteva zile. Locatarii blocului respectiv spun că de aproape o săptămână a apărut câinele în zonă, care a lătrat şi la alţi copii. Oamenii au sesizat primăria în urmă cu câteva zile, dar nimeni nu a făcut nimic, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.