Auditor financiar: „Capitanii” părăsesc corabia Nepi Rockcastle împreună cu cei care nu știu să plutească

FOTO: stevepb/Pixabay.com
FOTO: stevepb/Pixabay.com

Auditorul financiar Dr. Kristine Bago face o analiză complexă a grupului Nepi Rockcastle, care deține, printre altele, City Mall Constanța, cel mai mare mall de la malul mării.

„Dacă ne uităm la structura acționariatului, din acesta fac parte în principal companii de fonduri de investiții în real estate și alte proprietăți.

Destul de „convenabil” să ai ajutorul fondurilor de investiții din țările unde îti desfășori activitatea, dar și de relațiile membrilor din bord (foști alumni ai marilor companii de consultanță financiară și de management din lume, bancheri sau conducători ai unor companii locale de real estate), deși în practică nu mulți au acest „noroc”, să spunem.

De asemenea, aportul investitorilor mici (sub 0.75%) este unul foarte ridicat – 50.3% din totalul acțiunilor și o valoare de 2,170,262,676 USD.

Bineînțeles ca dacă ne referim la aportul individual al acestor investitori, acesta nu este unul semnificativ, dar privind din punct de vedere agregat, lucrurile se schimbă, iar acesta devine unul semnificativ, chiar mai mare decât a celorlalți 10 acționari prezentați mai sus.

Dar deciziile se iau de către primii 10 acționari din tabelul de mai sus, care au individual cel mai mare număr de participații și care „influențează” decisiv restul acționarilor fără drept de vot datorită procentului nesemnificativ de participații, la nivel individual.

În funcție de deciziile emise, acționariatul care „influențează” poate sau nu să părăsească „corabia” în timp util astfel încât să se salveze, în schimb micii investitori nu au această „șansă”.

Ei se vor trezi doar cu un portofoliu de acțiuni supraevaluat de management, pe care nu îl vor putea vinde pentru a-și recupera nici măcar investiția inițială, finalizând acționariatul lor cu un rezultat negativ – pierdere.

La nivelul managementului executiv, ca new entry este Andreas Klingen – JP Morgan & Erste Bank / Alumni, fiind membru executiv în peste 11 țări din CEE & CIS, având o influență în aceste țări destul de pregnantă la nivelul relațiilor”, scrie Dr. Kristine Bago în analiza pentru Sfin.ro.

De ce au ales cei din management să părăsească „corabia” tocmai acum, dacă totul merge atât de bine?

„NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator de retail – mall-uri din Europa Centrală şi de Est a anunţat că Alexandru Morar, CEO şi Mirela Covasa, CFO au decis să plece din companie şi au cerut boardului să pregătească planul de succesiune.

În acelaşi timp, Alex Morar lucrează la NEPI de 14 ani dintre care ultimii şase în poziţia de CEO.Mirela Covasa lucrează de 10 ani în companie.

În comunicatul oficial, George Aase le-a mulţumit celor doi pentru munca depusă şi realizările obţinute având în vedere că NEPI a ajuns cel mai mare dezvoltator de retail – mall-uri din Europa Centrală şi de Est cu 56 de proprietăţi în 9 ţări cu 2 mil. de mp, faţă de 22 de proprietăţi în 3 ţări la început – totul întâmplându-se sub tutela lui Alexandru Morar ca CEO și a Mirelei Covasa ca CFO.

Revenind la întrebare, putem spune că echipa „spală” putina, dacă analizam tranzacțiile de acțiuni ale lor, observăm că „grosul” acțiunilor le-au vândut acum 1 an, în acționariat rămânând cei care dețin un patrimoniu supraevaluat”, mai spune auditorul financiar Dr. Kristine Bago.

Întreaga analiză o puteți citi – aici.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.