Daea amenință fermierii cu tăierea subvențiilor dacă stropesc legumele cu substanțe toxice în concentrație mare

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunță că fermierii care stropesc legumele cu substanțe toxice în concentrație mare nu vor mai beneficia de subvenţiile oferite prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Reacția ministrului vine în urma unei anchete a Poliției care a scos la iveală faptul că mai mulţi legumicultori ar fi pus în vânzare legume stropite cu substanţe toxice, cu o concentraţie de până la de opt ori mai mare decât limita admisă.

„În primul rând, le-am spus-o foarte clar specialiştilor din Autoritatea Fitosanitară să urmărească fiecare producător care are programul acesta de legume şi sunt obligaţi prin actul acesta normativ să verifice. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl facă. În al doilea rând, sfătuiesc fermierii să nu folosească aceste proceduri, întrucât ele vor fi monitorizate, iar cei care folosesc aceste mijloace nu vor mai beneficia în viitor de sprijin din partea statului. Monitorizăm şi asemenea situaţii trebuie să le scoatem din practica acelora care urmăresc, prin mod artificial, să mărească viteza de desfăşurare a proceselor biologice şi să câştige prin timpurietate, cu mijloace artificiale pe care le folosesc, cu substanţe care nu sunt permise”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Petre Daea.

Mai multe percheziţii au avut loc în judeţele Buzău şi Ilfov, în urma cărora au depistat în flagrant un bărbat care transporta sute de recipiente cu substanţe chimice provenite din Turcia.

Una dintre persoane ar fi procurat substanţele respective având o concentraţie mai mare faţă de cea admisă în Uniunea Europeană. Ceilalţi doi suspecţi, agricultori din comuna Glodeanu Sărat, creşteau gradual saturaţia soluţiei cu până la de opt ori mai mult pentru a forţa coacerea legumelor într-un timp cât mai scurt, în scopul de a fi comercializate în perioada când preţul acestora este mai ridicat. După ce roşiile, ardeii şi alte legume din solarii se coceau, erau vândute în depozite en-gros aflate în relaţii contractuale cu hipermarketuri, astfel încât au existat cazuri în care legumele ajungeau la raft în categoria produselor BIO.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.