Ciucă, mesaj la împlinirea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic România-SUA

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, la 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România -SUA, că părinţii şi bunicii noştri au trăit cu poveştile şi aşteptarea sosirii americanilor în România pentru a ne elibera de ocupaţia ruso-sovietică, iar prin Parteneriatul Strategic cu Statele Unite s-a vrut un simbol al faptului că România nu a fost uitată în primul val al extinderii NATO şi că pasul său decisiv şi garanţiile de securitate vor venit. 

„Astăzi se împlinesc 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii. Iniţiat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a Preşedintelui Statelor Unite William J. Clinton, Parteneriatul Strategic reprezintă un reper esenţial al politicii externe a României, alături de apartenenţa la Uniunea Europeană şi NATO. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite marchează începutul consacrării orientării occidentale a României şi integrării sale în structurile europene şi euro-atlantice. 

Părinţii şi bunicii noştri au trăit cu poveştile şi aşteptarea sosirii americanilor în România pentru a ne elibera de ocupaţia ruso-sovietică. Un regim străin României a dominat ţara noastră 45 de ani, după al Doilea Război Mondial, şi a adus multă suferinţă şi multă alterare a societăţii româneşti. Prin Parteneriatul Strategic cu Statele Unite s-a vrut un simbol al faptului că România nu a fost uitată în primul val al extinderii NATO şi că pasul său decisiv şi garanţiile de securitate vor veni. Dar Parteneriatul Strategic a fost şi un instrument eficient de consolidare a cooperării bilaterale în domenii de interes reciproc, precum promovarea valorilor transatlantice, apărare şi securitate, economie şi comerţ, energie, educaţie”,  a declarat Ciucă.

 Premierul a adăugat că România va continua să-şi consolideze apărarea şi rezilienţa pentru a se afirma ca un „aliat solid şi de încredere al SUA în regiune, pilon de stabilitate pentru flancul Estic al NATO şi UE, precum şi un susţinător ferm al unităţii transatlantice şi un apărător activ al sistemului internaţional bazat pe reguli şi valori, care reprezintă garanţii ferme pentru soluţionarea războiului actual, stabilitatea globală, pacea şi prosperitatea la nivel mondial”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.