Ciolacu: „Nu există alt viitor decât impozitarea progresiv, doar dacă rămânem în logica Rusiei”

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu
FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că viitorul este impozitarea progresivă, însă numai după ce ANAF, Ministerul Finanţelor şi Vama vor trece la digitalizare. „Asta nu înseamnă că va aduce mai multe impozite. Va fi impozitat capitalul, diferenţiat”, afirmă Ciolacu.

Potrivit lui Ciolacu, toate statele lumii, mai puţin Rusia şi Estonia, nu au astfel de impozitare.

„După ce statul român, prin ANAF, Ministerul Finanţelor şi Vamă, va face digitalizarea în România. Nu există alt viitor decât impozitarea progresivă, doar dacă rămânem în logica Rusiei. Mi se pare că şi Estoria e în această logică”, a precizat Ciolacu, la Digi 24.

Președintele PSD consideră că impozitarea progresivă nu va aduce mai multe impozite.

„Asta nu înseamnă că va aduce mai multe impozite. Va fi impozitat capitalul, diferenţiat. Este un lucru normal, este şi în Statele Unite, e peste tot în lume. Trebuie să ieşim din această retorică cu cota unică. Nu mai există în România cota unică. Sunt foarte multe excepţii în Codul Fiscal. E iarăşi o retorică pentru că trebuie să existe un climat concurenţial, la fel, trebuie scoase din acele excepţii din Codul Fiscal şi trebuie făcută digitalizarea ANAF”, a adăugat Ciolacu

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.