Ciolacu: Întreaga familie social-democrată europeană va susţine aderarea României la spaţiul Schengen 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va participa în perioada 13-15 octombrie, la Berlin, la Congresul Socialiştilor Europeni (PES Congress), în cadrul căruia social-democraţii europeni vor vota o rezoluţie pentru susţinerea fermă a aderării României la spaţiul Schengen.

„Solidaritatea nu se proclamă, ci se realizează. Toate partidele de stânga din Europa susţin pe deplin aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, iar rezoluţia care va fi adoptată în cadrul Congresului PES de la Berlin este o dovadă extrem de concretă în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu.

În cadrul evenimentului, preşedintele PSD va avea mai multe întâlniri bilaterale cu înalţi oficiali social-democraţi europeni, printre care: cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, prim-ministrul Portugaliei, António Costa, prim-ministrul Republicii Malta, Robert Abela, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Yiva Johansson sau ministrul federal al Muncii şi al Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil.

Preşedintele PSD va avea discuţii cu liderul grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, dar şi cu fostul premier suedez Stefan Löfven, candidat la preşedinţia PES.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.