Ce riscă părinții care refuză să-și vaccineze copiii

Părinții care refuză să își vaccineze copiii fără o adeverință de la medic care să ateste contraindicații ale vaccinului, trebuie să meargă la consiliere. În cazul în care refuză de mai multe ori acest lucru, riscă să fie amendați cu sume până la 10.000 de lei. Legea vaccinării a fost adoptată luni în comisia de sănătate de la Camera Deputaților.

Potrivit proiectului de lege, părinții care nu vor să își vaccineze copiii au obligația să se prezinte în fața unei Comisii Județene de Vaccinare. Această comisie înregistrează în evidenţa proprie copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni persoanele care răspund de vaccinarea copiilor care trebuie vaccinaţi. Dacă părinții refuză să se prezinte în fața Comisiei Județene de Vaccinare aceștia pot fi sancționați de la avertisment, până la amendă de 10.000 de lei.

„Cea mai mare amendă este, din câte ştiu eu, de până la 10.000 de lei. Părinţii care nu vor să vaccineze un copil pot să aibă un motiv. Dacă există un motiv de nevaccinare, şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară, ei au posibilitatea, fără niciun fel de problemă, să refuze vaccinarea. Există nişte mecanisme prin care odată la 3-4 luni li se va prezenta părinţilor care este situaţia, se va discuta cu ei, li se va spune despre toate beneficiile legate de vaccinare”, a declarat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, pentru Agerpres.

Prevederile-cheie din proiectul de lege:

  • Recomandarea de vaccinare cu vaccinurile incluse în Calendarul Național de Vaccinare pentru copii, vaccinurile impuse de situații epidemiologice care implică vaccinarea și vaccinurile pentru personalul medico-sanitar.
  • Copiii vor putea fi vaccinați doar după ce părinții își dau consimțământul.
  • Părinții care refuză vaccinarea trebuie să se informeze. Părinții care refuză vaccinarea copiilor vor trebuie să meargă la informări pe tema vaccinării.
  • Părinții care refuză de mai multe ori să meargă la consiliere pe tema vaccinării vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei.
  • Refuzul vaccinării și după consiliere poate fi sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Decizia va aparține Comisiei de vaccinare din județul respectiv.
  • Autoritățile locale riscă și ele amenzi dacă nu vor asigura consilierea părinților care refuză vaccinarea – prin medicii de familie, medicii școlari, medicii din Direcțiile de Sănătate Publică.
  • Accesul copiilor nevaccinați în școli și grădinițe, interzis în caz de epidemie. Chiar dacă nu prevede obligativitatea, legea va interzice accesul unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în cazul în care în comunitatea respectivă are loc o epidemie.

În România, vaccinarea se face conform Calendarului Național de Vaccinare, elaborat de Ministerul Sănătății:

I.Vaccinuri care se fac în primul an de viață:

1.Vaccinuri care se fac în maternitate:

  • Vaccinul hepatitic B (Hep B) – se administrează nou-născuților, în primele 24 de ore de viață.
  • Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG) – se administrează nou-născuților, în primele 2-7 zile de viață.
  • 2.Vaccinuri care se fac la medicul de familie:
  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) – prima doză – se administrează bebelușilor la vârsta de două luni
  • Vaccinul pneumococic – prima doză – se administrează bebelușilor la vârsta de două luni
  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) – a doua doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni
  • Vaccinul pneumococic – a doua doză- se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni
  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) – a treia doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni
  • Vaccinul pneumococic – a treia doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni
  • Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR) – prima doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 12 luni
  • II.Vaccinuri care se fac după primul an de viață:
  • Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR) – a doua doză – se administrează copiilor între 5 ani și 7 ani
  • Vaccinul tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI) / VPI – se administrează copiilor la vârsta de 6 ani
  • Vaccinul poliomielitic (inactivat) VPI – se administrează copiilor la vârsta de 8 ani
  • Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular (DTPa) pentru adulți – se administrează la 14 ani

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.