Amendat cu 500 de lei după ce a sunat la 112 pentru a anunța că un vecin își bătea soția

ambulanta
ambulanta,

Un bărbat din Ploiești a fost amendat de poliție cu 500 de lei și a primit avertisment din partea instanțelor după ce a sunat la 112 să reclame că un vecin de bloc își snopea nevasta, potrivit motivărilor consultate de G4media.ro.

Bărbatul a dorit ca întreaga poveste să se afle, dar a ținut ca identitatea să îi fie protejată. Totul s-a petrecut în februarie anul trecut, când ploieșteanul a alertat Poliția pentru că din apartamentul vecin se auzeau certuri și zgomote puternice.

El a povestit că nu era prima oara când vecinul își bătea nevasta. De data asta, a sunat la 112, temându-se pentru viața femeii. Când echipajul de Poliție a bătut la ușa apartamentului de unde se auzea zgomot, gălăgia a încetat brusc. Polițiștii au plecat fără alte verificări. Peste câteva zile însă, reclamantul a primit o amendă de 500 de lei pentru că a sesizat organele în mod nejustificat, mai scrie G4media.ro

Bărbatul a făcut reclamație întâi la Poliție, apoi la instanță. A adus ca probe mărturia soției sale și faptul că pe înregistrarea apelului de la 112 se auzeau zgomotele din apartamentul vecin. Culmea, Judecătoria Ploiești a anulat amenda, însă i-a aplicat un avertisment.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.