DOVADA VIDEO Cumplitul accident din Predeal, produs de viceprimarul Mateescu pe trecerea de pietoni

accident

Șeful PSD Predeal, viceprimar al orașului, Marius Mateescu, a spulberat o femeie de 65 de ani chiar pe trecerea de pietoni. Ziarul Cetățeanul prezintă în exclusivitate imagini ale cumplitului accident, surprinse de o cameră de supraveghere din zonă.

În lipsa înregistrării, Marius Mateescu continuă să afirme că femeia s-a aruncat în fața mașinii și că el crede că nu a lovit-o pe trecerea de pietoni, după cum puteți auzi mai jos. Înregistrarea video care ne-a parvenit ulterior îl contrazice!

Prezentăm un fragment din înregistrarea video a accidentului și din discuția anterioară a reporterului Cetățeanul cu viceprimarul Marius Mateescu.

Viceprimarul din Predeal, Marius Mateescu, conducea mașina primăriei cu mare viteză, așa cum reiese din imagini. Surse apropiate cazului spun că viteza mașinii ar fi fost de cel puțin 80km/h.

Drumul era drept, trecerea de pietoni era luminată ca ziua, iar femeia era îmbrăcată în haine deschise la culoare, mai mult decât suficient pentru ca orice șofer să o vadă că traversează pe zebră. Ea a fost lovită după ce a trecut de axul drumului pe trecerea de pietoni, ceea ce infirmă categoric unele declarații ale martorilor care au susținut că accidentul nu a avut loc pe zebră și că femeia s-ar fi aruncat practic în fața mașinii.

Victima a fost aruncată în aer, iar sacoșile pe care le căra au ajuns pe sensul opus, unde au fost strivite de o altă mașină care trecea prin zonă în acel moment.

La fața locului, polițiștii nu au găsit nicio urmă de frânare. Potrivit surselor Cetățeanul, victima Adina A., se află în comă la Spitalul Județean Brașov, încă din 13 decembrie 2021 și are șanse minime de supraviețuire.

După accident, au apărut martori, despre care sursele Cetățeanul spun că erau apropiați ai viceprimarului, care ar fi declarat că femeia s-ar fi aruncat în fața mașinii condusă de Marius Mateescu. Unul dintre aceștia, Gabriel Barbu, directorul liceului Mihail Săulescu din Predeal, a refuzat să ne confirme dacă accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni sau în afara ei. Barbu a refuzat să confirme dacă a depus vre declarație în ancheta oficială a Parchetului.

Actualul viceprimar din Predeal, Marius Mateescu, a fost militar, trecut în rezervă cu gradul de plutonier adjunct principal. Mateescu este un apropiat al șefului Restaurantului „La Fontanella”, prins recent de Electrica că fura curent. La acea dată, șeful localului era vicepreședintele organizației PSD condusă de viceprimar.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.