Afacerile necurate ale primarului Negoiță, dezvăluite din interior

Negoiță

Surse din interior au dezvăluit pentru Cetățeanul dedesubturile afacerilor dubioase girate de primarul sectorului 3, care ar trebui să intre toate în atenția procurorilor.

În ultima perioadă primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a lansat un atac în media împotriva consilierilor locali care refuză să-i voteze tocmai proiectele controversate.

Articol realizat de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Până acum, Robert Negoiță a ieșit basma curată din toate anchetele penale deschise împotriva sa, inclusiv din cea privind plagiatul grosolan făcut în teza de doctorat. Citește AICI.

Clarificările privind afacerile dubioase pe bani publici ne-au fost făcute chiar de către fostul președinte de ședință al Consiliului Local al Sectorului 3, consilierul local PNL Inocențiu Voinea.

Afacerea Terra Park și parcul de distracții din Pantelimon

Unul dintre cele mai dubioase proiecte ale primarului Robert Negoiță, potrivit surselor noastre, este parcul acvatic care se construiește deja în Parcul Pantelimon, cu tobogane la mâna a doua achiziționate la prețuri supraevaluate și cu sute de metri de beton turnați pentru bazine și pentru clădirile aferente. Mai mult, Negoiță vrea să adauge parcului acvatic încă un așa-zis parc tematic, cu pirați, astronauți fantastici și vrăjitoare, pentru care va fi afectată o altă zonă naturală a parcului unde se va betona, susține consilierul local Inocențiu Voinea.

Parcul Pantelimon se suprapune pe o mare parte a unui site arheologic din epoca bronzului timpuriu, iar primarul nu a suflat o vorbă despre cum va proteja acest obiectiv înscris pe lista monumentelor istorice.

La fel de grav este că instalațiile pe care Robert Negoiță vrea să le monteze în parcul de distracții au fost luate la suprapreț și deja sunt bune de casat. Echipamentele au fost cumpărate acum mai bine de 7 ani!?! de la un parc bucureștean falimentar, Terra Park și au costat 1,9 milioane de euro plus TVA.

Asta în condițiile în care alte două companii internaționale care operează parcuri de distracție în întreaga lume, care știu cât valorau instalațiile, au ofertat pentru acestea 800.000, respectiv 900.000 de euro!

Utilajele au rămas multă vreme în vechea locație din sectorul 6, pentru care s-a plătit suplimentar o chirie lunară de 10.000 de euro. Apoi, au fost revândute unei alte societăți controlate de primărie, cu un profit de 100.000 de euro.

Sectorul 3
Liberalul Inocențiu Voinea scoate la lumină afacerile lui „Negoiță – împărat”

De asemenea, Robert Negoiță nu a pomenit nimic despre legătura dintre foștii proprietari ai parcului și afacerile familiei sale. „Coproprietarul firmei care a vândut, alături de Răzvan Petrovici, instalațiile Terra Park este un anume Alexandru Cătălin Toader, care apare și ca administrator unic al complexului rezidențial Palladium Residence, pentru care o regăsim pe una dintre fostele soții ale primarului Negoiță ca reprezentant în legătură cu obținerea autorizației de construire a complexului. Ca atare, nu putem fi de acord cu acoperirea acestei caractițe care a condus la salvarea pe bani publici unei părți din investiția falimentară a unuia dintre apropiații primarului Negoiță!”, spune consilierul Inocențiu Voinea.

Bomboana pe colivă a pus-o Curtea de Conturi, care a făcut recent inventarul echipamentelor și a constatat că acestea sunt descompletate. „Cu montarea unor astfel de instalații, uzate nu numai moral, dar chiar și fizic, după mai bine 7 ani de neutilizare, nu putem fi de acord. În plus, ne dorim ca parcul Pantelimon să fie amenajat cu intervenții minim invazive, astfel ca locuitorii să se poată bucura de natură, într-un oraș deja sufocat de betoane și de construcții aglomerate”, a mai spus Voinea.

Afacerea Hala Laminor

Hala Laminor a ajuns în patrimoniul Primăriei Sectorului 3 în schimbul unei datorii pe care proprietarii o aveau la Direcția de Taxe și Impozite Locale.

Probabil că vechii proprietari aveau în intenție demolarea acelei hale și construirea unui ansamblu rezidențial. Dar cum scoaterea obiectivului de pe lista monumentelor istorice nu a fost posibilă, investiția nu a mai fost profitabilă. Ar fi trebuit ca proprietarii să restaureze și să conserve hala, iar costurile ar fi fost foarte mari”, a spus consilierul local Inocențiu Voinea.

Ce nu a putut să facă dezvoltatorul privat a făcut Primăria Sectorului 3, cu bani publici, la costuri uriașe!?! Nici acum nu se știe exact care a fost valoarea investiției și de cât mai este nevoie pentru ca Hala Laminor să fie considerată un obiectiv încheiat.

De asemenea, utilitatea, funcțiunile Halei Laminor nu au fost stabilite, în timpul derulării lucrărilor circulând mai multe variante: parc de distracții, incubator de afaceri, săli de sport, sediu pentru Primărei. Mai nou, s-ar fi propus închirierea unei părți din spațiu către un SRL de apartament, care are 200 de lei capital social și care și-a pus numele „Laminor Arena”. În plus, în primii cinci ani se vrea ca firma să fie păsuită de orice chirie pentru a se „pune pe picioare”, după cum li s-a explicat consilierilor locali în cadrul unei ședințe.

Afacerea terenului pentru școală

O altă afacere discutabilă marca „Robert Negoiță” este achiziția unui teren pentru construcția unei școli.

Terenul respectiv a fost achiziționat de Societatea de Salubritate și Deszăpezire Sector 3 SRL printr-o hotărâre de Consiliu, pe care însă instanța de judecată a anulat-o.

Mai mult, terenul este total impropriu pentru școală, spune Inocențiu Voinea, fiind de fapt o limbă lungă și îngustă, având în capăt o deschidere puțin mai mare, dar nu suficientă pentru o unitate de învățământ care nu mai poate fi concepută în ziua de azi fără facilități pentru educație fizică și sport.

Ca atare, s-a propus ulterior construirea unei grădinițe, dar inadecvarea a rămas, nu doar pentru că ar fi de parcurs o distanță de 100 de metri de la poartă până la clădire de către copii, ci pentru că, de asemenea, spații exterioare pentru joacă nu pot fi amenajate din cauza formei nepotrivite a terenului.

„Propunerea de a se face o unitate de învățământ pe acel teren achiziționat ilegal se dorește a fi o presiune emoțională pentru a se obține în Consiliu „ratificarea” hotărârii anulate de Instanță, adică acoperirea retroactivă a unei ilegalități”, a explicat consilierul local.

Afacerea reciclării gunoaielor în Sectorul 3

Ori de câte ori are ocazia, primarul Robert Negoiță se laudă cu reciclarea a nu mai puțin de 60% din deșeurile produse în sectorul 3. O performanță notabilă, dacă ar fi și adevărată.

Consilierul local Inocențiu Voinea spune însă că, în realitate, procentul gunoaielor reciclate ar fi doar de 10%. La acesta s-ar mai adăuga încă vreo 20% RDF (refuse derived fuel – combustibil obținut din deshidratarea și tocarea deșeurilor solide cu putere calorică mare).

Teoretic, acest gunoi uscat l-ar putea cumpăra fabricile producătoare de ciment, dar nu întotdeauna există cerere.

Primarul Negoiță nu spune nimic despre gropile ilegale de gunoi de pe teritoriul Sectorului 3. De pildă, o cantitate mare de gunoi este depozitată de multă vreme într-o hală, lângă Hala Laminor, aparținând Primăriei, locuitorii din zonă plângându-se că nu mai pot îndura mirosul devenit insuportabil.

La fel de grav este că, în prezent, stația de sortare a gunoaielor mult lăudată de primarul Negoiță funcționează fără autorizație de mediu! Culmea ironiei, Primăria plătit o reclamă care rulează la mai multe posturi de televiziune, care spune că În Sectorul 3 colectăm selectiv.

Inocențiu Voinea acuză că nu s-a luat nicio măsură pentru ca asociațiile de locatari să poată colecta selectiv, nu să arunce gunoiul la grămadă, lăsând totul pe stația de sortare, care nu poate funcționa în parametrii normali cu fracție uscată și fracție umedă amestecată, așa cum este adusă din tot sectorul.

Totodată, o schemă de personal cu 1.500 de angajați, pentru care pleacă zilnic zeci de autocare în jurul Bucureștiului, ba chiar și la 100 de km distanță, cât are Direcția de Salubriatate, la care se adaugă și personalul Societății Salubritate și Deszăpezire SRL, plus uriașul capital social și bugetul alocat nu este cea mai bună soluție pentru managementul deșeurilor în Sectorul 3, mai spune consilierul local.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Dar cu „zona verde” pe cale de a se usca din parcul Pantelimon cum ramane?? Au inceput in primavara o lucrare de instalare a unor sisteme subterane de irigatii, care nu este finalizata!! Toata iarba si vegetatia de la sol este deja uscata, o completa delasaresi o bataie de joc! Cineva si-a incasat comisionul pt acest contract, instalatia nu este pusa in folosinta si arata si neterminata! Tot parcul este sapat, cu capetele de conducte libere, iesind din pamant. Arborii care trebuiau plantati s-au uscat si ei in ghivece! Bine ca vine o tanti la 2 zile cu o suflanta, sa spulbere uscaturile si praful printre cetatenii care-si plimba bebelusii in carucioare! Daca nu exista irigatie, macar sa aduca cisterne cu apa sa ude, sau asteapta un incediu de vegetatie, ca sa „concesioneze” toata suprafata parcului vreunui dezvoltator imobiliar??? Rusine!! #sectorulverdecareseusuca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.