Pensiunile din Delta Dunării, ocupate în procent de 60% de Sărbătorile Pascale

Delta Dunării

Gradul de rezervare a pensiunilor care se vor deschide în Delta Dunării de Sărbătorile Pascale este în prezent de circa 60%. Asociaţiile de turism asigură că rezervaţia este una dintre zonele foarte sigure, în ciuda războiului din Ucraina.

„Până acum, nu s-au speriat nici turiştii şi nici păsările. Delta este la fel de liniştită şi verde ca întotdeauna. (…) Gradul de rezervare a pensiunilor în perioada Sărbătorilor Pascale este de la 20% până la 80%, aşa că putem spune că per total Delta este rezervată în proporţie de 60%. Nu putem spune că există o zonă preferată, fiindcă turiştii vin ca de obicei şi la Sulina, Sfântu Gheorghe, Crişan, Dunavăţu, dar şi în zona continentală, Jurilovca, Sarichioi”, a afirmat Corina Davidov.

Reprezentanta Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Corina Davidov, a declarat că sezonul turistic în rezervaţie a început deja. Există pensiuni care sunt deja ocupate în procent de 100% de Florii, preţurile practicate pentru pachetele oferite de Paşte fiind cuprinse între 1.000 de lei si  750 de euro, potrivit g4media.ro.

„Asistăm la o anulare a rezervărilor făcute de turiştii străini pentru perioada de primăvară de până la 25% şi la o stagnare a rezervărilor făcute de turiştii români. Observăm în schimb o relaxare şi o reluare din luna mai până la finele anului a rezervărilor făcute atât de turiştii români cât şi de cei străini. Astfel putem spune că avem un grad de rezervări de 50-55% pentru anul 2022. Şi aceste rezervări continuă”, a menţionat reprezentanta AMDTDD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.