Ciucă, despre centrele de vaccinare ale MApN: Nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor

Nicolae Ciuca, foto: Facebook

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a anunțat că centrele de vaccinare ale MApN vor fi deschise și civililor de pe 15 martie. Ministrul a ținut să sublinieze că aceste centre nu au înființate pentru asigurarea de privilegii militarilor și nici nu au fost gândite ca structuri cu circuit închis.

„Centrele de vaccinare ale MApN nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor și nu au fost gândite ca structuri cu circuit închis. Cele 92 de centre au însemnat o modalitate de reducere a presiunii pe centrele care deservesc populația generală, preluând sarcina imunizării unei părți importante din populația României. În etapa întâi de vaccinare, în centrele MApN, au fost vaccinați medici și personal auxiliar din întregul sistem medical național. Etapa a doua a asigurat vaccinarea personalului eligibil stabilit prin criteriile la nivel național și pe baza acelorași proceduri, iar cadrele militare în activitate au dat prioritate seniorilor și persoanelor vulnerabile aflate în categoriile de risc. Începând cu 15 martie, centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naționale vor fi deschise pe aceleași criterii stabilite de Comitetul Național pentru Coordonarea Vaccinării, atât militarilor cât și populației civile”, a precizat Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării susține că sistemul medical militar a fost întotdeauna parte a efortului național de asigurare de servicii de sănătate pentru populație.

„Niciodată nu a funcționat ca un sistem închis iar datele statistice sunt fără echivoc: din cei peste 65.000 pacienți tratați de Spitalul Militar Central din București, în jur de 80 la sută au fost pacienți civili. La nivelul întregului sistem medical militar, procentul este asemănător pentru anul 2020. Mai mult, aceeași proporție s-a păstrat în ultimele 12 luni și în ceea ce privește tratarea pacienților COVID în spitalele militare desemnate ca spitale suport: din cei aproximativ 6500 pacienți COVID, doar 1100 provin din rândurile MApN. Asta înseamnă că românii au încredere în sistemul medical militar, în echipele noastre și le mulțumim cu recunoștință. Ministerul Apărării Naționale a fost și va rămâne o instituție transparentă în ceea ce privește activitățile curente și mai ales aspectele legate de eforturile de sprijinire a combaterii pandemiei în toate dimensiunile sale. Încă din luna ianuarie, am comunicat constant informații legate de strategia noastră internă de vaccinare și criteriile de prioritizare a personalului, prioritate zero fiind seniorii și personalul militar ce desfășoară misiuni. Nu tolerez și nu voi tolera abateri de la regulile deja stabilite în Strategia Națională, curând voi prezenta rezultatele anchetei pe care deja am dispus-o la Focșani, unde au fost semnalate nereguli în procesul de vaccinare”, a subliniat Ciucă.

În ceea ce privește vaccinarea membrilor de familie, ministrul reamintește că că prin Statutul cadrelor militare, ei sunt arondați pentru servicii medicale gratuite sistemului propriu al MApN.

„Nici în asigurarea serviciilor medicale, nici în procesul de vaccinare, nu au fost create privilegii pentru membrii familiilor noastre. Înscrierea lor la vaccinare a fost făcută și va fi la fel și în continuare cu respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate la nivel național.În săptămânile care vin va crește numărul de doze care vor sosi în România, de aceea este nevoie de un efort concentrat, atât la nivel guvernamental cât și la nivelul fiecăruia dintre noi, pentru a asigura capacitatea de vaccinare pe măsura volumului de doze.Doresc să le transmit românilor un mesaj de încredere și speranță. Suntem una dintre țările europene cu cele mai bune performanțe în procesul de vaccinare de până acum și vom face tot ceea ce va ține de noi să menținem acest ritm și această organizare eficientă a procesului”, a adăugar ministrul Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.