vineri, mai 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăVotul obligatoriu în România. Ce parlamentari PSD vor acest lucru

Votul obligatoriu în România. Ce parlamentari PSD vor acest lucru

-

Votul obligatoriu în România este solicitarea parlamentarilor PSD din Constanța. Potrivit senatorului PSD de Constanța, Felix Stroe, colegii săi lucrează la o inițiativă legislativă care prevede introducerea votului obligatoriu în România.

Senatorul a declarat că doar astfel va exista democrație reprezentativă în România.

 ”Democrația se construiește prin participarea la vot”

”Mi se pare foarte corect, de asemenea, ca cetățeanul să vină la vot. Știți că sunt țări care sancționează absenteismul la vot .Ca de exemplu în Grecia se dă amendă de 300 de euro. Democrația nu se poate construi doar cu partidele.

Democrația se construiește prin participarea la vot. Societatea cheltuiește niște bani, să pregătești un număr de secții de votare în funcție de câți alegători sunt pe listele electorale permanente. Iar toată lumea se mobilizează. Așadar și cetățenii trebuie să meargă la vot. Nu vorbim de cazuri în care omul are o problemă de sănătate, cum este astăzi. Un om care are Covid, nu merge la vot, dar în rest cetățenii să voteze”, a spus Felix Stroe, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cea mai mare evaziune fiscală cu criptomonede: ANAF intervine

0
Inspectorii ANAF au identificat în luna mai a acestui an la un singur agent economic, venituri de peste 100 milioane de lei provenind din tranzacţii cu monede virtuale care au fost omise de la declarare. CITEŞTE ŞI: Nicușor Dan refuză...