miercuri, mai 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăAlianța USR PLUS contestă decizia BEC. Soluția pe care spune că a...

Alianța USR PLUS contestă decizia BEC. Soluția pe care spune că a găsit-o Nicușor Dan

-

La Înalta Curte, alianţa USR PLUS contestă decizia BEC care i-a respins înscrierea în alegerile europarlamentare. Nicuşor Dan a anunţat joi seara că a găsit soluţia care să îi permită să contrasemneze în mod legal protocolul alianţei.

„Am găsit, împreună cu echipa juridică (aceeași din 2016), soluția care să îmi permită să contrasemnez în mod legal protocolul Alianței USR PLUS. Nu garantez că, în urmă semnăturii mele pe protocol, contestația Alianței USR PLUS va fi admisă. Fac însă tot ce ține de mine, în situația dată, ca o opțiune electorală îmbrățișată de o parte a populației să poată fi prezentă pe buletinele de vot în 26 mai”, a anunţat Nicuşor Dan pe Facebook.

USR PLUS contestă decizia BEC. Efectele unor lucruri petrecute acum doi ani

Nicuşor Dan a precizat anterior că a plecat din USR prin demisie, în iunie 2017, iar cei care au contestat congresul formaţiunii din octombrie acelaşi an nu ştiau că acest lucru va avea impact acum. „Vom respecta întotdeauna deciziile justiţiei. Nu suntem PSD sau ALDE. Dar nu putem să nu constatăm că avem legi strâmbe care permit interpretări abuzive. Printr-o astfel de situaţie trecem astăzi, când legiuitorul „a uitat” să permită unor partide să îşi poată înregistra schimbările naturale şi permite interpretări aleatorii despre cine e şi cine nu e mandatat să semneze un act. Să fie clar: PLUS şi USR au conduceri alese statutar, legitime şi pe deplin legale. Dar se pare că procedural poţi ignora voinţa membrilor de partid. Atât de simplu este în România aflată la cheremul PSD şi ALDE să ignori alegerile cetăţenilor”, a scris şi Dacian Cioloş joi seara pe Facebook.

„Dar nu vă fie teamă. Vom candida împreună cu USR, indiferent de ce decizie vom primi de la ICCj. Vom depune vineri la prima oră contestaţia deciziei Biroului Electoral Central şi vom aştepta hotărârea completului de judecată. O vom respecta, dar dacă va fi respinsă vom găsi soluţia să candidăm împreună. Vom strânge din nou semnături, vom munci pe brânci, vom merge prin toată ţara şi nu vom abandona. Ne este evidentă teama pe care o au când este vorba de noi şi ştim că le este frică. Fiţi pregătiţi şi încrezători că vom găsi mereu soluţiile potrivite. Au crezut că ne vor scoate din joc când ne-au împiedicat să înregistrăm RO+. Nu au reuşit. Nu vor reuşi nici acum, pentru că nu ne dăm bătuţi”, a subliniat Cioloş

Înscrierea alianţei electorale Alianţa 2020 USR – PLUS pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a fost respinsă joi de Biroul Electoral Central.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cine va prelua dosarul lui Vlad Pascu

0
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată înainte de ultimul termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu, adolescentul drogat care a omorât doi tineri în accidentul de la 2 Mai de anul trecut, de caz urmând să se...