Şoşoacă făcută praf de Arafat: Încearcă să manipuleze, să mintă!

Șeful DSU Raed Arafat a declarat că circulă multe minciuni sau fake-news-uri despre el și instituția pe care o conduce.

Una dintre acestea este că ar fi „condamnat la moarte la el acasă”, acasă „în capul altora” fiind „altundeva”, spune el. Arafat a precizat că informația falsă a pornit de la „o doamnă senatoare”, mai precis Diana Șoșoacă.

Șoșoacă a spus că Raed Arafat este condamnat la moarte în „țara lui de baștină”.

Acuzaţii

„Speranța noastră este să avem o mai mare libertate decât a fost anul trecut. Depinde și de situația epidmeiologică și de toate celelalte aspecte. Dar să vin să spun că mutăm ora sau că schimbăm slujba (n.r.: de Înviere), astea sunt bazaconii pe care le-au încercat unii, folosindu-se de numele postului domneavoastră, să spună că ‘uite, doctorul Arafat a declarat la Digi24’ și au pus și sigla.

CITEŞTE ŞI: Arafat, despre valul trei al pandemiei: „Dezavantajul este că începem la terapie intensivă cu un număr de peste 900 și ceva de bolnavi”

Arată cât de multă lume cu rea intenție există în jurul nostru și care încearcă să manipuleze, să mintă, să inducă informații și idei false, să vină cu narative false, lucruri cu care ne luptăm deja de ceva timp. Ei n-au obosit. Noi avem treabă și trebuie, din păcate, să dedicăm și un pic de timp să combatem aceste atacuri pe care ei le fac în continuu.

Din păcate, în ultima perioadă au fost multe din aceste tipuri de minciuni. Asta a fost una mai mult răspândită, care a dus la atacuri foarte mari și la niveluri de persoană dar și la nivelul instituției care o deservesc, DSU.

Nu e singura minciună. Hai să luăm minciuna că ‘doctorul Arafat e condamnat la moarte la el acasă’, adică nu la mine acasă în România, ci ‘la el acasă’ în capul altora ar fi altundeva și că eu aș fi fost condamnat la moarte, lucru care e fals. În viața mea nu am auzit așa ceva. Și totuși asta s-a răspândit, fiind pornită această chestie de o doamnă senatoare. Și multe alte minciuni circulă lună de lună”, a explicat Raed Arafat.

Ce a spus Şoşoacă

Diana Șoșoacă a spus la România TV că Raed Arafat este condamnat la moarte: „Trădătorii nu au ce căuta în România. Atâta timp cât luptă împotriva drepturilor și libertăților românilor, cât luptă și distrug tot ce înseamnă filonul românesc consider că acești oameni nu au ce căuta în România. Să se ducă acolo unde sunt lăsați să-și bată joc de popoare. De ce nu stăm domnul Fritz (nr.red Primarul Timișoarei) în Germania? De ce nu stă domnul Fritz în Austria? Nu i se permite să stea acolo și să facă ceea ce face în România? De ce nu se duce domnul Raed Arafat în țara lui de baștină, unde este condamnat la moarte? N-a ieșit niciodată să dezmintă această informație! Chiar să ne spună…”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.